Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep! „Accidental sau cineva a vrut să-i facă rău”

Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep! „Accidental sau cineva a vrut să-i facă rău”
Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep

Simona Halep luptă să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj. Victor Hănescu, fost număr 26 mondial, a comentat despre situația în care se află „Simo”.

Avocații lui Halep încearcă să obțină ridicarea suspendării sportivei din circuit și dacă vor reuși Simona ar putea obține un wild card pentru turneul de la Australian Open.

Deși e suspendată provizoriu, sportiva din Constanța e încă în top zece WTA, așa cum arată ultimul clasament al acestui an.

Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep! „Accidental sau cineva a vrut să-i facă rău”

Simona Halep a picat testul doping la US Open. Substanța interzisă găsită în corpul său este Roxadustat.

Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Poate spori performanțele sportivilor, iar substanța a fost inclusă pe lista substanțelor interzise, fiind în categoria EPO, care ajută la oxigenarea sângelui.

„Mi-e greu să spun ce se va întâmpla. Dar pot să spun că Simona, după cum o cunosc, nu cred că ar fi făcut ceva în mod intenționat. Cred că a fost ceva accidental sau a profitat de neatenția ei. Sau cineva a vrut să-i facă rău, pe varianta asta aș merge. Nu știu ce va urma, pentru că nu am trecut prin așa ceva, nu știu cum se judecă astfel de cazuri”, a declarat Victor Hănescu, în podcastul Business Philosophy.

Rolul Simonei Halep în tenisul feminin din România. „Cred că și Simona a contribuit la această dezvoltare a tenisului feminin. A fost un exemplu pentru aceste fete, și-au dat seama că se poate, se antrenau cu ea. Ajungând pe locul 1 mondial, le-a arătat că se poate mai mult. A fost ca un motor pentru tenisul feminin. Acum trecând prin perioada asta dificilă cu suspiciunea de dopaj, zic că lucrurile trebuiesc clarificate. Trebuie să știm exact ce se întâmplă acolo, care a fost adevărata situație și ce decizii se vor lua. Dar, eu cred că lumea tot va veni către tenis, cu tot ceea ce a reușit Simona, ceea ce au reușit sportivii români în ultimii ani în tenisul românesc. Cred că este motivant pentru părinți să-și trimită copiii către tenis”, a mai spus Hănescu pentru sursa citată.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania