Laila Hasanovic, partenera lui Jannik Sinner (2 ATP), a atras atenția internauților în ziua în care campionul italian s-a antrenat cu românca Simona Halep la Dubai.
Laila Hasanovic, iubita lui Jannik Sinner, a fost protagonista unui pictorial spectaculos, apărut chiar în timp ce cvadruplul campion de Grand Slam juca tenis cu românca Simona Halep.
Sinner și fotomodelul danez au început relația în 2025, iar Laila a fost văzută în loja italianului la unele turnee oficiale. Mai mult, aceasta a sărbătorit pe teren, alături de Jannik si echipa lui, câștigarea Turneului Campionilor (7-6, 7-5 în finala cu liderul ATP Carlos Alcaraz).
Laila Hasanovic a atras atenția miercuri cu o serie de imagini tematice de Crăciun pentru campania Tommy Hilfiger! Brandul american de îmbrăcăminte și accesorii a publicat fotografii cu Hasanovic dintr-un pictorial de sezon, în care partenera lui Jannik Sinner poate fi văzută într-o atmosferă festivă, stilată și elegantă.
Fotografiile o înfățișează pe Laila într-un decor cu tematică de sărbători, iar look-ul ei, plin de glamour, a atras aprecieri din partea urmăritorilor și a fanilor de pe Instagram, conform jurnaliștilor de la Sportskeeda.
Apariția fotomodelului danez vine într-un moment în care viața personală a elevului lui Darren Cahill a ținut prima pagină a tabloidelor din Italia, la finalul unui sezon în care care Sinner a triumfat la Turneul Campionilor, dar și la Australian Open, Wimbledon sau Mastersul de la Paris.
Pe de altă parte, imaginile în care Jannik Sinner joacă un meci intens de sparring cu Simona Halep nu au trecut neobservate de jurnaliștii străini: „Darren Cahill a publicat un videoclip în care poate fi văzut numărul 2 mondial, Jannik Sinner, schimbând mingi cu o altă campioană: Simona Halep.
Jannik Sinner a ales-o pe fosta jucătoare română, retrasă din activitate în 2025, pentru a împărți terenul și pentru a începe să-și recapete ritmul de joc.
Cahill, care a antrenat-o pe deținătoarea a două titluri de Grand Slam între 2017 și 2018, ajutând-o să ajungă pe primul loc în clasamentul WTA, a distribuit filmarea cu câteva schimburi dintre sportivul de 24 de ani și Halep. Australianul a scris în descrierea clipului textul «O pereche de campioni»”, a scris Tennis World Italia.