Cui a trimis Simona Halep inimioare după primul antrenament la Melbourne: „Mmm, frumos!” Mesaj superb al româncei | FOTO

Cui a trimis Simona Halep inimioare după primul antrenament la Melbourne: „Mmm, frumos!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a efectuat primul antrenament la Melbourne înaintea noului sezon! Orașul australian i-a „furat” inima româncei.

Simona Halep este nerăbdătoare să ia cu asalt circuitul de tenis profesionist în 2022, iar românca a făcut marți primul antrenament la Melbourne! Halep va evolua aici la un turneu din seria WTA 250, programat în perioada 4 – 9 ianuarie.

Fosta „regină” a circuitului WTA a fost însoțită de antrenorul Adrian Marcu, înlocuitorul lui Darren Cahill, dar și de preparatorul fizic Teo Cercel, revenit în staff-ul ei după doi ani de colaborare cu Sorana Cîrstea.

Simona Halep a făcut primul antrenament la Melbourne: „Mmm! Frumos să fiu din nou aici!”

Simona Halep s-a îndrăgostit de Melbourne după ce a efectuat primul antrenament înaintea noului sezon în capitala statului australian Victoria! Halep a făcut antrenamentul chiar pe arena centrală Margaret Court și a postat pe Instagram un mesaj pentru fani, însoțit de mai multe inimioare, care arată cât de entuziasmată este de revenirea pe meleaguri australiene: „Mmm! Frumos să fiu din nou aici!”, a scris dubla campioană de Grand Slam. Spre deosebire de anul 2021, când a avut parte de un regim de detenție înainte de Australian Open, Simona Halep nu a mai fost nevoită să stea în carantină la sosirea la Melbourne.

Simona profită din plin de libertate, spre deosebire de anul trecut! Primul lucru pe care l-a făcut românca după ce a ajuns în Australia a fost să iasă la plimbare pe malul râului Yarra, care traversează orașul Melbourne. Râul Yarra șerpuiește aproximativ 60 de km prin suburbiile capitalei statului Victoria, trecând chiar prin centrul orașului. De-a lungul malurilor sunt amenajate numeroase parcuri și zone verzi întretăiate de piste pentru bicicliști și pietoni. Halep și celelalte jucătoare din România înscrise la turneele din Australia au fost nevoite să prezinte dovada vaccinării la aterizarea la Melbourne.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen