Acasa » Alte Sporturi » Tenis » CTP, mesaj uluitor după finala de la Roland Garros. „Mă zgârie pe creier răgetele ei”

CTP, mesaj uluitor după finala de la Roland Garros. „Mă zgârie pe creier răgetele ei”

CTP, mesaj uluitor după finala de la Roland Garros. „Mă zgârie pe creier răgetele ei”
Foto Mediafax

CTP, jurnalist și un cunoscător al tenisului, a comentat despre finala de la Roland Garros, în care Coco Gauff s-a impus în fața Arynei Sabalenka.

Jucătoarea de pe locul doi WTA a învins liderul WTA în 2 ore și 28 de minute de joc, scor 6-7 (5/7), 6-2, 6-4.

CTP, după finala de la Roland Garros. „Tăcerea lui Coco a învins răgetele”

Coco Gauff a primit 2.550.000 de euro pentru triumful de la Roland Garros, iar Sabalenka a încasat 1.275.000 de euro.

Sportiva din SUA, 21 de ani, a mai jucat finala la Roland Garros în 2022, când a pierdut în fața Igăi Swiatek. Acum are zece titluri câștigate în carieră, primul fiind în 2019, la Linz.

„Tăcerea lui Coco a învins răgetele. Coco Gauff este deja o mare campioană, și va fi și mai mare. Acest Roland Garros nu e cu siguranță ultimul ei titlu de Grand Slam. Dar în strigătul pe care mi l-a smuls ultimul punct nu era numai bucuria că a câștigat Coco, era și bucuria că a pierdut Sabalenka. Foarte rar mi se întâmplă să am atâta simpatie pentru o jucătoare și – nu e frumos, știu – atâta antipatie pentru adversara ei.

Iubesc maturitatea incredibilă a lui Coco, pe care o avea încă de la 17 ani, chipul ei mereu serios, tăcerea concentrată în timpul jocului, inteligența și onestitatea cu care vorbește după meci, fie că a învins, fie că a fost înfrântă. N-o să uit declarația ei: „Dacă îmi pun viața în perspectivă, mă gândesc că am trăit mereu sub presiune. Dar, de fapt, nu e așa. Sunt oameni care luptă să-și hrănească familia. Sunt oameni care nu știu de unde vor face rost de prânzul următor, oameni care trebuie să-și plătească facturile. Asta e presiunea adevărată. Asta înseamnă greutăți, asta e viața reală”, a scris CTP pe pagina sa de Facebook.

CTP: „Își folosește fizicul de membră a forțelor speciale belaruse”

Jurnalistul a mai afirmat: „În schimb, mă zgârie pe creier răgetele Sabalenkăi, prelungite pe lovitura adversarei, neregulamentar, dar nimeni nu vrea să ia măsuri, modul în care dă cu bâta în mai toate mingile, folosindu-și fizicul de membră a forțelor speciale belaruse, schimele și fițele pe care le face pe teren și în afara lui. Lacrimile ei de la sfârșit m-au lăsat cât se poate de rece. În poza finală, între Sabalenka și Coco a stat minunata Justine Henin. Ce frumos ar fi fost un meci între Henin și Gauff! Dar asta nu mai poate face decât Inteligența Artificială”.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro