Cinci români au avansat în ultimul tur al calificărilor la Concord Iași Open. Rezultatele complete de duminică și programul zilei de luni

Cinci români au avansat în ultimul tur al calificărilor la Concord Iași Open. Rezultatele complete de duminică și programul zilei de luni

Duminică au debutat calificările la Concord Iași Open, turneu de categorie ATP Challenger 100. În prima zi a calificărilor s-au disputat 12 partide, în care au fost angrenați 15 jucători români, patru întâlniri fiind sută la sută românești.

Dintre cei 15 reprezentanți ai țării noastre, cinci au acces în turul decisiv al calificărilor la Iași Open, aceștia fiind Alexandru Mateo Berge Nourescu, Dan Alexandru Tomescu, Vlad Andrei Dancu, Sebastian Gima și Radu Mihai Papoe.

Cinci români în turul doi al calificărilor la Concord Iași Open

Aceștia vor juca luni, în turul 2, miza fiind accederea pe tabloul principal. Alejandro Mateo Berge Nourescu și Sebastian Gima se vor confrunta de la ora 10.30, pe terenul 5, câștigătorul urmând să se alături celorlalți 4 români de pe tabloul principal (Cezar Crețu, Nicholas David Ionel, Filip Jianu și Gabi Boitan).

Luni, 8 iulie, sunt programate nouă meciuri la Concord Iași Open, cu începere de la ora 10.30. Șase sunt din turul decisiv al calificărilor, iar celelalte trei, toate programate pe Terenul Central, nu înainte de 14.30, vor conta pentru turul I de simplu.

În ultimul meci al zilei de pe „Central”, ieșeanul Cezar Crețu, locul 376 ATP, posesor al unui wild-card, îl va înfrunta pe favoritul 4, argentinianul Roman Andres Burruchaga, numărul 142 mondial.

Iată rezultatele complete înregistrate duminică, în primul tur al calificărilor:

Bogdan Bobrov (Rusia, Nr 3) – Matei Cristian Onofrei (România) 6-1, 6-2
Vlad Andrei Dancu (România, 9) – Ștefan Paloși (România) 6-7 (4), 6-1, 4-1 retragere
Alejo Lorenzo Lingua Lavallen (Argentina, 2) – Mihai Alexandru Coman (România) 6-0, 6-1
Radu Mihai Papoe (România, 12) – Tudor Ștefan Gheorghiță (România, WC) 6-0, 6-0

Dan Alexandru Tomescu (România, 8) – Eduard Silviu Schipor (România, WC) 6-2, 6-1
Alejandro Mateo Berge Nourescu (România, WC) – Stefan Popovic (Serbia, 4) 2-6, 7-6 (0), 6-4
Robert Strombachs (Letonia, 5) – Daniel Uță (România) 6-3, 6-2
Vladyslav Orlov (Ucraina, 11) – Filip Gabriel Bara (România) 6-1, 6-1

Sebastian Gima (România, 10) – Mihai Răzvan Marinescu (România) 6-2, 6-1
Michael Vrbensky (Cehia, 1) – Bogdan Pavel (România) 6-3, 6-3
Ilya Snitari (Moldova) – Hynek Barton (Cehia, 6) 6-2, 1-6, 6-3
Petr Nesterov (Bulgaria, 7) – Radu David Țurcanu (România, WC) 6-1, 6-1

Programul meciurilor de luni, 8 iulie:

De la ora 10:30

Michael Vrbensky (Cehia) – Vlad Andrei Dancu (România)
Robert Strombachs (Letonia) – Radu Mihai Papoe (România)

După 14:30

Maxime Janvier (Franța) – Dalibor Svrcina (Cehia)
Gustavo Heide (Brazilia) – Vitaliy Sachko (Ucraina)
Cezar Cretu (România) – Roman Andres Burruchaga (Argentina)

De la 10:30

Alejandro Mateo Berge Nourescu (România) – Sebastian Gima (România)
Alejo Lorenzo Lingua Lavallen (Argentina) – Vladyslav Orlov (Ucraina)

De la 10:30

Bogdan Bobrov – Dan Alexandru Tomescu (România)
Ilya Snitari (Moldova) – Petr Nesterov (Bulgaria)

Meciurile din primul tur la dublu:

L. Martinez (Venezuela) / C. Rodriguez (Columbia) – S. Duncan (Marea Britanie) / H. Reese (USA)
D. Popko (Kazahstan) / A. Qureshi (Pakistan) – A. Jecan (România) / S. Walkow (Polonia)
K. Drzewiecki (Polonia) / P. Matuszewski (Polonia) – J. Ficovich (Argentina) / G. Olivieri (Argentina)
H. Dellien (Bolivia) / M. Dellien (Bolivia) – V. Orlov (Ucraina) / D. Stevenson (Marea Britanie)
D. Uta (România) / J. Vesely (Cehia) – L. Britto (Brazilia) / R. Stepanov (Israel)
R. Burruchaga (Argentina) / A. Lingua Lavallen (Argentina) – J. Eysseric (Franța) / G. Goldhoff (USA)
C. Cretu (România) / B. Pavel (România) – S. Freund (Suedia) / J. Ingildsen (Danemarca)
A. Shelbayh (Iordania) / A. Vallejo (Paraguay) – A. Chandrasekar (India) / A. Kadhe (India)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania