„Cenușăreasa II”, pe urmele lui Kim Clijsters! Elogii de la WTA după povestea incredibilă scrisă de Patricia Țig pe zgura de la București: ora celor două finale de la BRD Bucharest Open, cu „Pati”, Jaqueline Cristian și Gabi Ruse la start

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Patrcia Țig își duce povestea mai departe”, anunță site-ul oficial al turneului BRD Bucharest Open, după calificarea în finală a jucătoarei în vârstă de 24 de ani, intrată fără clasament pe tabloul principal, după „precalificări” (un trial organizat de Federația Română de Tenis pentru acordarea unui wildcard pe tabloul principal), calificări și patru meciuri fantastice în competiția propriu-zisă.

România va fi reprezentată în ambele finale de la BRD Bucharest Open, la simplu de Patricia Țig, iar la dublu de Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. Sunt performanțe excelente pentru aceste tinere jucătoare care fac pași importanți în carierele lor.

Programul de duminică, 21 iulie, la BRD Bucharest Open:

  • ora 14:30 – finala de dublu: Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse – Viktoria Kuzmova / Kristyna Pliskova (favorite 4)
  • nu înainte de ora 17:00 – finala de simplu: Patricia Țig – Elena Rybakina

Pentru prima dată în istoria turneului adus la București în 2014, de la Budapesta, pentru trofeul de simplu se luptă două jucătoare din afara listei capilor de serie. La primele cinci ediții, calculele hârtiei se păstraseră măcar parțial, două favorite duelându-se în meci direct. Poziționarea turneului în calendar, imediat după Wimbledon, explică într-o măsură apariția surprizelor, în condițiile în care cele mai bune jucătoare, în frunte cu Simona Halep – aceeași care a avut ca obiectiv câștigarea Fed Cup în 2019, apoi și-a stabilit ca țintă pentru 2020 o medalie la Jocurile Olimpice pentru România – evită să vină să joace pe zgură în săptămâna imediat de după Wimbledon, doar pentru ca apoi să facă trecerea spre hard-ul care va domina următoarele luni în circuit. Iar fetele care vin să joace, chiar dacă sunt sus în clasament, nu au jocul bine calibrat pentru a performa în acest moment pe zgură la cote maxime, lăsând astfel portița deschisă pentru jucătoare mai „în ritm”. Trebuie să spunem și că Schmiedlova era pe locul 63 în lume când, în 2015, câștiga din postura de favorită 7 întrecerea din Parcul cu Platani, Irina Begu – pe 64, în 2017, când triumfa fiind tot a șaptea favorită.

În 2019, Elena Rybakina a început turneul de pe locul 106 mondial, iar Patricia Țig – din afara clasamentului.

  • Elena Rybakina joacă prima finală WTA a carierei. Tot ce trebuie să știi despre reprezentanta statului Kazahstan –> AICI.
  • Patricia Țig a mai disputat o finală în circuitul WTA, în 2015, la Baku, fiind învinsă de Margarita Gasparyan (născută la Moscova la fel ca și Elena Rybakina).
  • În această săptămână, Patricia Țig a reușit să învingă în premieră o jucătoare din Top 15 WTA (Sevastova, locul 11 WTA).

Așa cum s-a scris într-un val de postări ce au însoțit victoria din semifinale a elevei lui Răzvan Sabău, antrenor și partener de viață al celei care ajungea la apogeu pe locul 83 în lume, dar și în sferturi într-unul dintre cele mai tari turnee din tenis, la Madrid, BRD Bucharest Open 2019 avea nevoie de o poveste de succes, iar Patricia Țig s-a ridicat apăsat și a scris-o.

Site-ul WTA este deschis, duminică dimineață, în ziua finalei de la București, de titlul „Cindarelle Țig”, apelând, din nou, la paralela cu povestea atât de iubită a Cenușăresei, după ce în termeni similari era descrisă și aventura de la Indian Wells și Miami a Biancăi Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română lansând ideea, cu o declarație la o conferință de presă.


Captură, site-ul oficial WTA: Cenușăreasa Țig zboară în finala de la București: „Faptul că am devenit mamă m-a ajutat să fiu mai bună”.

Patricia Țig, Cenușăreasa aflată în căutarea unei performanțe reușite ultima dată de Kim Clijsters

Performanța Patriciei Țig este remarcabilă, în primul rând pentru că jocul ei a fost solid, agresiv-controlat, bine calibrat în cele zece săptămâni petrecute la Cancun, în turnee ITF în care a insistat să joace, răbdător, pentru a face reglaje și a ajunge la dueluri cu adevărat tari, bine pregătită. Rezultatul de la București arată că tactica gândită alături de Răzvan Sabău a dat roade: au fost patru finale consecutive de turnee ITF de cel mai mic nivel, 15K, disputate, ultimele două câștigate, care au adus necesarele testări fizice, rodaje și i-au dat ritm Patriciei.

De aceea, la primul turneu WTA disputat după doi ani, Patricia Țig a reușit să învingă la rând 3 favorite (Savastova #1, Pliskova #8, Siegemund #6, cu doar un set cedat).

Ultima jucătoare care a reușit să câștige un turneu la care a participat deși nu exista în clasamentul mondial a fost Kim Clijsters, la US Open 2009. Patricia Țig este exemplul din România că în tenis poți câștiga și după ce ai luat pauză pentru a pune bazele unei familii și a deveni mamă, așa cum, la un alt nivel, au făcut și Serena Williams sau Kim Clijsters.

Finalele BRD Bucharest Open, la simplu:

  • 2014: Simona Halep (#1) – Roberta Vinci (#2) 6-1, 6-3
  • 2015: Anna Karolina Schmiedlova (#7) – Sara Errani (#1) 7-6(#3), 6-3
  • 2016: Simona Halep (#1) – Anastasija Sevastova (#7) 6-0, 6-0
  • 2017: Irina Begu (#7) – Julia Goerges (#3) 6-3, 7-5
  • 2018: Anastasija Sevastova (#1) – Petra MartiÇ (#4) 7-6(4), 6-2
  • 2019: Patricia Țig – Elena Rybakina ????

Finalele BRD Bucharest Open la dublu:

  • 2014: Elena Bogdan / Alexandra Cadanțu – CaĂŸla Büyükakçay / Karin Knapp 6-4, 3-6, 10-5
  • 2015: Oksana Kalashnikova / Demi Schuurs – Andreea Mitu / Patricia Țig 6-2, 6-2
  • 2016: Jessica Moore / Varatchaya Wongteanchai – Alexandra Cadanțu / Katarzyna Piter 6-3, 7-6(5)
  • 2017: Irina Begu / Raluca Olaru – Elise Mertens / Demi Schuurs 6-3, 6-3
  • 2018: Irina Begu / Andreea Mitu – Danka KoviniÇ / Maryna Zanevska 6-3, 6-4
  • 2019: Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse – Viktoria Kuzmova / Kristyna Pliskova ????

itește și… Povestea lor: „Am învățat, cu vârsta, că nu este o rivalitate între noi!” Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, de la duelurile de la 10 ani, la finala BRD Bucharest Open. „Eu sunt ca o pastilă efervescentă care mă dizolv în apă, apa fiind Jaqueline”

Citește și… Cine este adversara Patriciei Țig în finala BRD Bucharest Open de simplu: nu a cedat set pe zgura de la arenele BNR, a renunțat să mai reprezinte Rusia și s-a pregătit cu o cvadruplă campioană mondială

Citește și… despre performanța excepțională a Patriciei Țig: s-a calificat în finala BRD Bucharest Open 2019, după un nou meci mare, în semifinale, în fața Laurei Siegemund. La 24 de ani este proaspătă mămică, iar pauza a scos-o din clasamentul mondial

Citește și… DEZVĂ‚LUIRI Patricia Țig, în „sferturi” la revenirea în circuitul WTA. „Prezența fetiței mele este o motivație incredibil de puternică. Fizic, sunt chiar mai bine decât înainte. Vreau să mă autodepășesc și să fac mult mai multe decât în prima parte a carierei”

Citește și: Duelul româncelor din buza nopții, tranșat de elanul puștoaicelor. Jaqueline Cristian și Gabi Ruse luptă pentru trofeul BRD Bucharest Open, la dublu, încheind seria de victorii consecutive pentru Irina Begu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele