Ce mesaj i-a trimis Sorana Cîrstea miliardarului Elon Musk! Decizia care a făcut-o să pună mâna pe telefon: „Îți mulțumesc pentru asta!”

Alexandru Tăcină
Ce mesaj i-a trimis Sorana Cîrstea miliardarului Elon Musk! Decizia care a făcut-o să pună mâna pe telefon: „Îți mulțumesc pentru asta!"

Sorana Cîrstea (32 de ani), a doua cea mai bună jucătoare de tenis a României după Simona Halep (30 de ani), i-a trimis un mesaj special miliardarului american Elon Musk (50 de ani).

Sorana Cîrstea renunțase să mai petreacă timp pe Twitter, dar românca a anunțat că va reveni pe rețeaua de socializare, după ce aceasta a fost cumpărată de Elon Musk. Șeful Tesla și cel mai bogat om din lume a ajuns la un acord cu consiliul de administrație al Twitter pentru a cumpăra rețeaua de socializare cu 44 de miliarde de dolari, a anunțat luni Twitter într-un comunicat, conform AFP.

Spre bucuria Soranei Cîrstea, americanul a cerut o serie de schimbări, de la relaxarea restricțiilor privind conținutul său la eradicarea conturilor false. Astfel, o bună parte dintre restricțiile legate de ce poți posta vor fi înlăturate, rețeaua de socializare devenind mult mai puțin strictă în moderare.

Ce mesaj i-a trimis Sorana Cîrstea miliardarului Elon Musk! Decizia care a făcut-o să pună mâna pe telefon

Sorana Cîrstea i-a trimis un mesaj lui Elon Musk, după ce miliardarul a reușit să cumpere rețeaua socială Twitter: „Am revenit pe Twitter, full-time! Îți mulțumesc, Elon Musk, pentru că l-ai făcut grozav din nou!”, a spus sportiva din Târgoviște, aflată la turneul de la Madrid!

„Sori” are peste 160.000 de urmăritori pe Twitter și va fi din nou activă după ce rețeaua de socializare a fost cumpărată de Elon Musk. Potrivit revistei Forbes, Musk este cel mai bogat om din lume, cu o avere netă estimată la 273,6 miliarde de dolari.

Elon Musk a explicat cum va schimba Twitter

Elon Musk a explicat cum se va schimba Twitter sub conducerea sa: „Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democrații funcționale, iar Twitter este piața digitală în care sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul omenirii”, a afirmat Musk într-o declarație în care a anunțat tranzacția.

„De asemenea, vreau să fac Twitter mai bun ca niciodată, îmbunătățind produsul cu noi caracteristici, făcând algoritmii open source pentru a crește încrederea, învingând roboții de spam și autentificând toți oamenii”, a adăugat Elon Musk.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]