Ce mesaj i-a transmis Diego Maradona lui Roger Federer. Tenismenul elvețian a început să plângă

Cosmin Olteanu
Ce mesaj i-a transmis Diego Maradona lui Roger Federer. Tenismenul elvețian a început să plângă

Diego Maradona a fost invitat să asiste la un meci de tenis demonstrativ disputat între Roger Federer (38 de ani – locul 3 ATP) și Alexander Zverev (22 de ani – locul 7 ATP), partida a avut loc în Argentina. Din păcate, fostul mare fotbalist nu a putut să meargă la meci, însă acesta a ținut să îi transmită un mesaj lui Federer, printr-un clip care fost difuzat pe ecran, deasupra terenului. Acest mesaj l-a emoționat pe tenismenul elvețian până la lacrimi.

„Salut, maestre, ești o ‘mașinărie’, cum îmi place mie să-ți zic. Ai fost, ești și vei fi cel mai bun. Nu este vreunul ca tine. Dacă ai vreodată orice fel de problemă în țara mea, sună-mă și spune-mi ce și cum îți trebuie”, a fost mesajul transmis de Maradona pentru Federer.

Roger Federer nu se gândește la retragere!

La finalul meciului demonstrativ, Roger Federer a fost întrebat dacă se gândește la retragerea din tenis. Jucătorul, în vârstă de 38 de ani, a explicat:„Retragerea mea va avea loc în funcție de starea de sănătate. În momentul ăsta, nu am vreun motiv să mă opresc”.

„Prima dată când mi-am pus problema asta a fost în 2009. Au trecut 10 ani de atunci și încă sunt aici, sunt într-o formă foarte bună pentru vârsta mea”, a declarat Federer la finalul partidei.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]