Ce a spus Simona Halep despre schimbarea unei reguli importante la Wimbledon, după calificarea în optimi: „Nu mă deranjează!” Românca are un nivel de încredere ridicat

Ce a spus Simona Halep despre schimbarea unei reguli importante la Wimbledon, după calificarea în optimi: „Nu mă deranjează!
  • Publicat:

Simona Halep (România, 19 WTA) s-a calificat sâmbătă în optimi la Wimbledon, iar la conferința de presă a vorbit atât despre meciul excelent cu Magdalena Frech (Polonia, 92 WTA), cât și despre o regulă importantă schimbată de organizatori.

Simona Halep are un nivel de încredere ridicat, ajungând fără emoții în săptămâna a doua la Wimbledon! Eleva lui Patrick Mouratoglou a trecut de Magdalena Frech cu scorul de 6-4, 6-1.

„Simo” a fost întrebată la conferința de presă despre schimbarea tradiției la Wimbledon! Duminica mijlocie, desemnată până acum zi de odihnă, a fost anulată începând cu ediția 2022 a Grand Slam-ului londonez! Astfel, prestigiosul turneu câștigat de Simona Halep în 2019 are 14 zile de concurs, și nu 13 ca până acum.

Ce a spus Simona Halep despre schimbarea unei reguli importante la Wimbledon, după calificarea în optimi: „Nu mă deranjează!”

Turneul de la Wimbledon era singurul de Grand Slam care avea o zi liberă între cele două săptămâni de concurs! Această tradiție s-a schimbat, iar duminică se vor juca meciuri atât pe tabloul masculin, cât și în concursul feminin. Simona Halep a comentat subiectul după calificarea în optimi: „Îmi place tradiția și îmi place totul aici la Wimbledon! Este destul de special, cu totul alb și chestii de genul acesta.

Dar nu mă deranja dacă jucam duminică. Eu nu joc, așa că… Simt că este mult mai bine pentru public, oamenii au zi liberă duminică și pot veni să privească”, a spus Halep, care va disputa luni meciul cu Paula Badosa (Spania, 4 WTA) din optimi.

Românca are un nivel de încredere ridicat

Halep a mai spus că lucrurile funcționează excelent în acest moment pentru ea: „M-am luptat cu încrederea în ultima vreme! Dar e normal după sezonul trecut, când am fost accidentată și nu am câștigat prea mult. Dar, din nou, cu munca pe care am făcut-o, mă simt mai bine. Simt că fizic sunt puternică, sunt acolo unde trebuie să fiu.

Nu mai sunt îngrijorată de accidentări. Va veni și tenisul. Dacă voi continua să fac în fiecare zi ceea ce am de pregătit deja, sunt cu adevărat încrezătoare că voi ajunge la cel mai înalt nivel”, a declarat Simona la conferința de presă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…