Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Ce spune Simona Halep după ce a ajuns în prima finală din carieră fără ca vreun român să facă parte din staff-ul ei tehnic | VIDEO

Ce spune Simona Halep după ce a ajuns în prima finală din carieră fără ca vreun român să facă parte din staff-ul ei tehnic | VIDEO

Simona Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, unde va juca cu Haddad Maia, după un parcurs fenomenal la openul canadian.

Cu toate că este o perioadă destul de agitată, Simona și-a găsit timp să îl felicite pe David Popovici pentru stabilirea unui nou record mondial la natație, prima ei postare după calificarea în ultimul act de la Toronto fiind cu tânărul campion și o serie emoji cu aplauze.

Imediat ce a început colaborarea cu Mouratoglou în aprilie trecut, Halep a renunțat la kinetoterapeutul român Alex Tănase (acum angajat de Ana Bogdan, care plătește serviciile clinicii de recuperare medicală Kinetic Sport & Medicine, vândută de Gelu Cosma rețelei privată de sănătate Regina Maria) pentru a lucra cu Candice Gohier încă de la Madrid Open.

Simona Halep, prima finală din carieră fără ca vreun român să facă parte din staff-ul ei tehnic: „Rezultatele arată că tot ceea ce facem este foarte bine”

Turneul de la Madrid a fost primul la care a participat după semnarea contractului cu antrenorul francez.

„Sunt foarte bucuroasă că joc din nou finala aici în Canada. Este un turneu mare, un turneu important dar mereu am jucat bine și aici, și la Montreal. Mă bucur tare mult ca sunt din nou în finală și meciul de azi m-a adus din nou în Top 10, ceea ce îmi doream foarte mult”, a spus în exclusivitate Simona Halep pentru ProSport.

După 4 luni de tensiuni, presiuni si nemulțumiri vădit exprimate de către Mouratoglou față de metodele de pregătire fizică special individualizate pentru Halep de către Theo Cercel, Simona a cedat insistențelor tehnicianului francez și, în absența acestuia, a decis să rezilieze contractul.

„Rezultatele arată că tot ceea ce facem este foarte bine și că suntem pe drumul cel bun. Mă bucur tare mult de echipa pe care o am și mă simt foarte bine cu ea și, bineînțeles, sunt onorată să-l am pe Patrick (n.r. Mouratoglou) antrenor”, a mai spus Simona Halep.

Ruptura s-a produs chiar înaintea primului turneu din circuitul nord-american, la Washington, Halep comunicându-i lui Cercel, la nici 24 de ore de la aterizare în capitala Statelor Unite, că a decis să adopte programele de pregătire fizică întocmite și avizate de Manu Yague și Gerlad Cordemy, asistați de Federico Levebvre, coordonatorii departamentului specializat al Academiei de Tenis Mouratoglou de la Biot, Coasta de Azur.

Chiar dacă, inițial, Mouratoglou o anunțase pe Simona că vacanța lui de vară, programată alături de familie în Mykonos, imediat după Wimbledon, va face imposibilă deplasarea lui la turneele de la Washington și Toronto, nu mai devreme de debutul Cincy Open de la Cincinnati, Halep i-a cerut expres să ajungă în Canada.

Cu Mouratoglou lângă ea în capitala provinciei canadiene Ontario, unde s-au născut Bianca Andreescu și Emma Răducanu, Simonei se bate cu Haddad Maia, braziliancă cu un stil asemănător învinsei acesteia din cealaltă semifinală, Karolina Pliskova.

„Va fi un meci greu, amândouă au un stil asemănător, sunt foarte înalte, puternice, dar știu cam cum o să vină mingea. O să mă pregătesc și o să mă focusez pentru ceea ce am eu de făcut și o să lupt pentru meci”, afirmă Simona.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro