Cât de gravă e accidentarea Simonei Halep. Un reputat medic sportiv a dat verdictul și a anunțat perioada de pauză pe care o va lua Simona

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cât de gravă e accidentarea Simonei Halep. Un reputat medic sportiv a dat verdictul și a anunțat perioada de pauză pe care o va lua Simona

Simona Halep nu va sta prea mult departe de terenul de tenis, după accidentarea suferită în finala turneului de la Roma, pierdută în trei seturi în fața Elinei Svitolina. Fostul medic al naționalei, Pompiliu Popescu,  a declarat că Halep va fi nevoită să ia o pauză pentru trei zile, astfel că participarea sa la Roland Garros nu este pusă în pericol.

Constănțeancă  a suferit o entorsă în primul set al finalei cu Svitolina, lucru care i-a afectat și jocul, mai târziu Halep recunoscând că nu a mai forțat, dar lucrurile nu sunt deloc grave. Chestionat pe seama accidentării celei mai bune jucătoare de tenis a României, Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale, a dat vești bune și a anunțat că, în mod normal, perioada de pauză pentru o astfel de problemă nu este foarte mare: „Are nevoie de trei zile de pauză”, a declarat Popescu pentru Libertatea.

Astfel, prezența Simonei Halep la Roland Garros nu este pusă în pericol, tenismena fiind favorită la casele de pariuri pentru a ridica titlul la turneul din Franța (28 mai-11 iunie). Simona s-a întors în România, a efectuat un RMN, iar acum așteaptă rezultatul pentru a-și putea pune la punct programul înaintea celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA ORĂ! Vladimir Putin, operat de cancer! Liderul de la Kremlin a ajuns de urgență la spital!

Subteranele celui mai mare combinat din România anilor '50. Fortăreaţa de oţel inatacabilă din cer VIDEO

Detaliile din spatele anulării votului României la Eurovision. Juriul din România a acordat punctaj maxim Moldovei, dar organizatorii nu au luat în considerare. TVR, reacţie dură: Reguli schimbate în timpul jocului
Detaliile din spatele anulării votului României la Eurovision. Juriul din România a acordat punctaj maxim Moldovei, dar organizatorii nu au…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

E cutremur în showbiz! Anunţul făcut de Anamaria Prodan

O DOLINĂ uriașă tocmai a fost descoperită în China! Are propria pădure și...

Vești bune pentru sute de mii de români! Cresc salariile: ”Nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar”

Vladimir Putin, ÎNLOCUIT! El îi va lua locul. E mâna lui dreaptă

Putin, operat de URGENȚĂ de o boală cumplită. Două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască!

„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă

Și-a pierdut virginitatea la tv, iar spectatorii au amuțit. Nimeni nu se aștepta la asta!

Un semn de îngrjijorare: Situaţia de pe burse arată exact ca cea dinaintea crizei din 2008 / Indicele FTSE All-World se află la cea mai lungă serie de pierderi săptămânale
Un semn de îngrjijorare: Situaţia de pe burse arată exact ca cea dinaintea crizei din 2008 / Indicele FTSE All-World…
BANCUL ZILEI – O studentă plătește în natură în schimbul unui examen promovat: Dom’profesor, și să stiu că fac…

Cât de bine înarmată este România. Un apreciat general dezvăluie dotările şi lipsurile Armatei Române

Când au văzut ce face fata de 21 de ani la piscina comună, vecinii au amuțit. Familia, evacuată din complex!

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Imagini spectaculoase din dronă cu o parcarea GIGANT plină cu mașini Dacia, proaspăt ieșite din fabrică

FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea

FOTO. Cea mai frumoasă atletă din lume renunță la 23 de ani! Cum arată și ce a ales să facă

×