Caroline Wozniacki, adversara Alexandrei Dulgheru în finala turneului de la Kuala Lumpur

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA și principala favorită, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Kuala Lumpur (Malaysia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, și o va întâlni în ultimul act al competiției pe Alexandra Dulgheru.

Wozniacki a învins-o în semifinale, cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră și 17 minute, pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 181 WTA, beneficiară a unui wild card.

Dulgheru, locul 94 WTA, a obținut calificarea în finală tot sâmbătă, impunându-se în meciul cu australianca Jarmila Gajdosova, a patra favorită, scor 5-7, 7-5, 7-6 (7/4).

Alexandra Dulgheru și Caroline Wozniacki au mai fost adversare până în prezent de două ori, ambele meciuri fiind câștigate de sportiva daneză. Wozniacki a învins-o pe Dulgheru în 2010, în turul trei la Roland Garros (6-3, 6-4), iar în acest an, în turul doi al turneului de la Doha, a beneficiat de abandonul româncei (6-1, 3-0).

Pentru Dulgheru, 25 de ani, fostă ocupantă a locului 26 în 2011, aceasta este a treia finală din carieră. Ea a mai jucat două finale în circuitul WTA, ambele la Varșovia, în 2009 și 2010, și de fiecare dată și-a trecut în palmares titlul la turneul polonez de categorie Premier.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]