„Călăi” pentru Nadal și Federer. Și cam atât. Darcis, respectiv Stakhovsky au plecat deja acasă

Turneul din acest an de la Wimbledon a făcut deja suficiente "victime" între cei mai buni 10 jucători ai lumii, fie că aceștia au fost eliminați, fie că s-au fost nevoiți să abandoneze. Roger Federer, Rafael Nadal (ambii câștigători pe iarba londoneză), Marin Cilic sau JO-Wilfried Tsonga și-au luat deja adio de la turneul de Grand Slam, deși s-au disputat douar două tururi până în prezent. Dacă ultimii doi au ridicat mâna din cauza accidentărilor, în schimb Federer și Nadal au fost trimiși acasă de doi jucători aflați în afara Topului 100.
"Călăi" pentru Nadal și Federer. Și cam atât. Darcis, respectiv Stakhovsky au plecat deja acasă

Turneul din acest an de la Wimbledon a făcut deja suficiente „victime” între cei mai buni 10 jucători ai lumii, fie că aceștia au fost eliminați, fie că s-au fost nevoiți să abandoneze. Roger Federer, Rafael Nadal (ambii câștigători pe iarba londoneză), Marin Cilic sau JO-Wilfried Tsonga și-au luat deja adio de la turneul de Grand Slam, deși s-au disputat doar două tururi până în prezent. Dacă ultimii doi au ridicat mâna din cauza accidentărilor, în schimb Federer și Nadal au fost trimiși acasă de doi jucători aflați în afara Topului 100.

Steve Darcis a făcut meciul vieții în fața lui Rafael Nadal și l-a învins în trei seturi pe spaniol în turul inaugural. Belgianul nu s-a bucurat foarte mult de această victorie sau cel puțin nu și-a fructificat culoarul pe care și l-a creat prin eliminarea favoritului 5, întrucât la numai două zile și-a anunțat retragerea din turneu din cauza problemelor medicale. Poate și mai mare a fost surpriza în cazul eliminării elvețianul Roger Federer, deținătorul titlului la Wimbledon. Fostul lider mondial și-ar fi dorit să câștige turneul pentru a opta oară în carieră, însă nu a fost de acord numărul 116 mondial, ucraineanul Stakhovsky, care a fost gladiator, miercuri seara, la Londra. Dintr-un tenismen de pluton, jucătorul din Ucraina s-a transformat brusc într-o vedetă în circuitul ATP, el fiind cel care s-a opus altor recorduri pe care Federer le-ar fi putut stabili. Stakhovsky și-a „trăit” însă celebritatea numai pentru două zile. Motivul? El a fost învins azi, în manșa imediat următoare – turul 3 de, austriacul Jurgen Melzer, cu 6-2, 2-6, 7-5, 6-3, fără ca acesta din urmă să se fi numărat printre favoriți sau să fi realizat lucruri importante în 2013. Așadar, Darcis și Stakhovsky au fost staruri de-o zi, maximumum două! 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania