Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Cabal și Farah i-au învins pe frații Bryan și s-au calificat în finala de dublu la Australian Open

Cabal și Farah i-au învins pe frații Bryan și s-au calificat în finala de dublu la Australian Open

Columbienii Juan-Sebastian Cabal și Robert Farah, favoriții cu numărul 11, s-au calificat în finala turneului de dublu de la Australian Open, după ce i-au învins, joi, scor 7-6 (1), 7-5, pe americanii Bob și Mike Bryan, care erau cotați cu șansa a
Cabal și Farah i-au învins pe frații Bryan și s-au calificat în finala de dublu la Australian Open

Columbienii Juan-Sebastian Cabal și Robert Farah, favoriții cu numărul 11, s-au calificat în finala turneului de dublu de la Australian Open, după ce i-au învins, joi, scor 7-6 (1), 7-5, pe americanii Bob și Mike Bryan, care erau cotați cu șansa a doua la câștigarea competiției.

Cabal și Farah au obținut calificarea în finală la capătul unui meci care a durat o oră și jumătate. Sud-americanii și-au păstrat serviciul pe întreaga durată a întâlnirii și, după ce și-au adjudecat primul act în tie-break, au câștigat primul set datorită unui break reușit la 6-5.

În finală, perechea columbiană va întâlni cuplul Oliver Marach/Mate Pavic (Austria/Croația), cap de serie numărul 7, care a trecut de Ben McLachlan (Japonia) și Jan-Lennard Struff (Germania), scor 4-6, 7-5, 7-6 (4), în penultimul act.

Prezența în finala probei de dublu este premiată la Melbourne 293.384 de dolari și 1.200 de puncte ATP. Câștigarea turneului este recompensată cu 586.769 de dolari și 2.000 de puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]