Bianca Andreescu a decis: S-a retras de la Wimbledon! Motivul care o ține departe de turneul de Grand Slam

  • Publicat:
  • Actualizat:
Bianca Andreescu a decis: S-a retras de la Wimbledon! Motivul care o ține departe de turneul de Grand Slam

Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română, nu va participa la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, programat în perioada 1-14 iulie, din cauza unor probleme de sănătate.

Din păcate, din cauza convalescenței datorate accidentării de la umărul drept, Bianca Andreescu s-a retras de pe tabloul turneului de la Wimbledon„, a precizat Tennis Canada.

Sportiva în vârstă de 19 ani nu s-a refăcut după accidentarea la umăr suferită în timpul turneului de la Miami din luna martie 2019. Câștigătoarea de la Indian Wells, locul 25 WTA, a participat la Roland Garros, dar s-a retras după ce a câștigat meciul din turul I.

În urma acestei retrageri, jucătoarea din Cehia Kristyna Pliskova, locul 95 WTA, sora Karolinei Pliskova, a prins un loc pe tabloul principal, iar ucraineanca Lesia Țurenko, locul 33 WTA, un loc de cap de serie.

Pe aceeași temă
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid

Actorul Alec Baldwin a împuşcat mortal o femeie pe platourile de filmare a westernului „Rust“

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?

Răsturnare de situaţie legată de DIVORŢ! Anamaria Prodan a dat cărţile pe faţă

Produsele cu REDUCERI MARI la Lidl! Ce poți cumpăra mai ieftin în weekend

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai vagă idee cum au făcut asta”

Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine

Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Tatăl lui George Simion de la AUR, condamnat penal pentru că a bătut cinci polițiști! Detalii uluitoare din dosar. 'E bătăușul cartierului!'

Doliu uriaș! O artistă emerită a murit. Cariera sa a fost excepțională: record absolut în România

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor

eMAG: reduceri bune la televizoare smart înainte de Black Friday

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Anamaria Prodan, făcută praf de prima soţie a lui Reghecampf: „S-a culcat cu el în cantonament!“

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Crimă pe platoul de filmare! Este implicat un faimos actor de la Hollywood

Pepe și iubita, Yasmine Ody, s-au despărțit? Ce se întâmplă, de fapt, în relația celor doi: „Nu mai e ce era înainte”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo XC60. Nu poți greși cu mașina asta

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe