Begu, OUT de la Montreal după aproape trei ore de luptă! Irina a condus în decisiv, a salvat patru mingi de meci, dar pleacă acasă

Begu, OUT de la Montreal după aproape trei ore de luptă! Irina a condus în decisiv, a salvat patru mingi de meci, dar pleacă acasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de la Montreal i-a dat mari dureri de cap Irinei Begu. Iar ceea ce a început cu stângul, luni, alături de Simona Halep la dublu, a continuat cu o înfrângere în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 5-7, contra australiencei Ashleigh Batrty (16 WTA), după două ore și 49 de minute de joc.

Pornită la drum cu statutul de outsider, Irina a început slab și i-a permis adversarei să ia un avans considerabil. A fost 3-0 pentru Barty în primul set, dar românca s-a trezit la timp, a recuperat break-ul și a ajuns la 3-4. AColo, însă, Begu a pierdut un game pe propriul serviciu în care a condus cu 30-0, iar asta a fost sinonim cu scăparea printre degete a primen manșe, Barty închizând, scor 6-3, în 39 de minute.

Restartul a venit în startul setului al doilea, când Irina a început să servească mai bine, iar progresul s-a văzut din plin și pe tabelă. După o serie de patru game-uri foarte disputate, Begu a ajuns la 5-0, a pierdut apoi un game, a salvat o minge de break și, în cele din urmă, a intrat în decisiv cu un plus de moral dat de câștigarea setului cu 6-1.

Rămasă într-un ritm de joc foarte bun, a 55-a jucătoare a lumii a lovit prima în manșa a treia, a condus cu 4-2, dar s-a împiedicat la finish. Barty a făcut break-ul, a condus cu 5-4 și a obligat-o pe Irina să salveze trei mingi de meci, dar scenariul nu s-a mai repetat în game-ul al 12-lea. Acolo, Irina a salvat o nouă minge de meci, dar, după două ore și 49 de minute de joc, a trebuit să se recunoască învinsă, scor 3-6, 6-1, 5-7.

Dacă Irina își face bagajele și părăsește orașul în care Nadia scria istorie după două înfrângeri în două meciuri foarte echilibrate, Ashleigh Barty se pregătește pentru turul al doilea, unde va da peste olandeza Alison Van Uytvanck.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele