„Aranjament! Parodie a justiției”. Patrick Mouratoglou, atac nemaivăzut după decizia din cazul Jannik Sinner, comparativ cu cea din procesul Simonei Halep

Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:

Patrick Mouratoglou a lansat un atac fără precedent după ce a aflat suspendarea primită de Jannis Sinner, comparativ cu Simona Halep. Ținta a fost Agenția Mondială Antidoping (WADA).

Alte figuri importante din lumea tenisului s-au pronunțat la rândul lor împotriva modului în care a fost gândit sistemul de combatere a dopajului. Îi amintim aici pe Novak Djokovic, Aryna Sabalenka și Jessica Pegula.

Patrick Mouratoglou, scandalizat după suspendarea infimă primită de Jannik Sinner în comparație cu Simona Halep

Testată pozitiv la Roxadustat, Simona Halep a primit pedeapsa maximă, patru ani de suspendare din toate activitățile legate de sportul alb și a reușit să revină pe teren abia după apelul depus la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Jannik Sinner, în schimb, s-a ales cu suspendare de doar trei luni, ceea ce înseamnă că va putea juca din nou chiar la Roma.

Sesizând dubla măsură, Patrick Mouratoglou a ieșit la atac. Italianul a avut parte, potrivit spuselor sale, de un tratament preferențial, astfel încât să nu stea prea mult timp departe de teren.

„Afacerea Sinner este un scandal uriaș. Nu se pune problema dacă el este vinovat sau nu, întrebarea este cum a gestionat WADA situația. Toată lumea simte că există un standard dublu, ceea ce este clar.

 

Au reușit să pară că l-au suspendat, dar nu va lipsi la niciun Grand Slam. Dacă te uiți atent, se poate întoarce chiar la Roma, ceea ce dă și mai mult sentimentul de «aranjament». Pare o parodie a justiției, înțeleg de ce alți jucători se întreabă unde este dreptatea”, a răbufnit tehnicianul francez.

Carlos Alcaraz vrea să devină lider ATP: „E un obiectiv”

În altă ordine de idei, rivalii din circuit și-au propus să profite de perioada în care Jannik Sinner nu va putea evolua. Carlos Alcaraz a recunoscut că prima poziție din ierarhia ATP reprezintă principalul său obiectiv.

„Nu sunt prea multe de spus pe marginea acestui subiect. Indiferent dacă Jannik joacă sau nu, încerc să am rezultate bune la fiecare turneu. Primul loc este un obiectiv pentru mine.

 

Ca de fiecare dată, încerc să mă concentrez pe ceea ce pot face pentru a deveni mai bun și să dau tot ce am mai bun în competiții pentru a ajunge cât mai aproape de primul loc. Asta ne dorim cu toții.

 

Câștigarea unui turneu de Grand Slam și lupta pentru trofeele de Masters 1000 sunt obiective importante, dar fiecare turneu este important. Vreau să câștig cât mai multe”, a declarat ibericul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A fost semnat cel mai scump contract din România pe infrastructură rutieră
A fost semnat cel mai scump contract din România pe infrastructură rutieră
Maria, o tânără de doar 20 de ani, a fost dată dispărută în urmă cu 8 zile. IREAL unde a fost găsită acum
Maria, o tânără de doar 20 de ani, a fost dată dispărută în urmă cu 8 zile. IREAL unde a…
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Antrenorul de la FCSB pe care Gigi Becali ”s-a supărat” că a plecat: ”Am adus 6-7 milioane de euro. Nu-i venea să creadă”
Antrenorul de la FCSB pe care Gigi Becali ”s-a supărat” că a plecat: ”Am adus 6-7 milioane de euro. Nu-i…
Adelina Pestrițu, imagini incendiare pe internet! Cum și-a etalat trupul perfect fosta soția a lui Vârciu
Adelina Pestrițu, imagini incendiare pe internet! Cum și-a etalat trupul perfect fosta soția a lui Vârciu
💔💔💔BOMBĂ în showbizul românesc! Încă un divorț de răsunet! Cele două vedete s-au separat după un mariaj de 13 ani!
💔💔💔BOMBĂ în showbizul românesc! Încă un divorț de răsunet! Cele două vedete s-au separat după un mariaj de 13 ani!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul:
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul: "Am auzit de Hagi. Şi Andrew Tate locuieşte aici"
Întâlnirile de GRADUL ZERO între Ceaușescu și extratereștrii
Întâlnirile de GRADUL ZERO între Ceaușescu și extratereștrii
Milionarul român care a avut o aventură cu soţia prietenului său, după ce a botezat copilul celor doi: Stăteam împreună tot timpul
Milionarul român care a avut o aventură cu soţia prietenului său, după ce a botezat copilul celor doi: Stăteam împreună…
Dragostea renaște între doi actori celebri! Au divorțat cu scandal, dar relația lor a devenit acum din nou sudată
Dragostea renaște între doi actori celebri! Au divorțat cu scandal, dar relația lor a devenit acum din nou sudată
Ora de vară 2025. NU se mai dă ceasul cu o oră înainte. Au renunțat complet la ora de vară
Ora de vară 2025. NU se mai dă ceasul cu o oră înainte. Au renunțat complet la ora de vară
Un fotbalist de 19 ani a murit chiar de ziua de naștere după ce s-a lovit la cap la un meci
Un fotbalist de 19 ani a murit chiar de ziua de naștere după ce s-a lovit la cap la un…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
×