Anunț șoc al legendarului jucător de tenis! „Abia aștept să mă retrag! Voi da totul în ultimele luni, iar apoi mă duc să stau cu familia”

Anunț șoc al legendarului jucător de tenis! „Abia aștept să mă retrag! Voi da totul în ultimele luni, iar apoi mă duc să stau cu familia”
  • Publicat:

Anunț șoc al legendarului jucător de tenis, Andy Murray: britanicul în vârstă de 36 de ani așteaptă cu nerăbdare momentul retragerii din sportul de performanță!

După ce a declarat în mai multe rânduri că anul 2024 va fi ultimul pentru el ca sportiv profesionist, englezul a trecut printr-un moment nefericit la Miami Open, turneu pe care a trebuit să-l abandoneze din cauza unei accidentări.

Anunț șoc al legendarului jucător de tenis!

Spre finalul meciului cu Thomas Machac din turul trei de la Miami Open, câștigat de sportivul din Republica Cehă în trei seturi, Andy Murray a suferit o accidentare dură care l-ar putea scoate din circuit pentru următoarele luni și ar putea reprezenta, astfel, un final abrupt de carieră.

În mod poate surprinzător, britanicul a precizat că abia așteaptă finalul carierei și momentul în care va putea, într-un final, să acorde mai mult timp familiei și celor dragi.

„Abia aștept sfârșitul acum, voi da totul în următoarele câteva luni și apoi mă voi duce acasă la familia mea. Este un lucru bun, am dat semne de creștere în jocul meu și îmbunătățiri evidențiate în ultimele turnee.

Nu este încă perfecțiunea, dar ținând cont de cât de reușit am avut, a reuși să câștig câteva jocuri împotriva acestor adversari și să-l împing pe Thomas la limită astăzi este ceva care mă face să fiu mândru pentru că a putea face ceea ce am făcut după ceea ce am trecut este cu adevărat dificil.

Miami a fost un loc special de-a lungul carierei mele, chiar a fost ca o a doua casă pentru că am petrecut mult timp antrenându-mă aici și iubesc acest oraș. Dar nu mă gândeam la toate jocurile.

A fost un turneu deosebit de important pentru mine, așa că astăzi a fost emoționant să părăsesc terenul, așa cum se presupune că va fi și în alte evenimente pe care le-am jucat aici, dar doar că a fost ultimul și mi-ar fi plăcut să-l fac să dureze puțin mai mult”, a spus Andy Murray.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele