Andre Agassi revine în tenis cu o colaborare surpriză: cine este starul care l-a luat în staff pe american

Andre Agassi revine în tenis cu o colaborare surpriză: cine este starul care l-a luat în staff pe american
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grigor Dimitrov, campionul ediției 2017 a Turneului Campionilor, l-a cooptat în stafful său pe Andre Agassi, pentru Masters-ul de la Paris. Bulgarul în vârstă de 27 de ani lucrează începând cu anul 2016 împreună cu venezueleanul Daniel Vallverdu – fost om de bază în echipa lui Murray, iar apoi în cea a lui Berdych.

Agassi a debutat abrupt în cariera de antrenor în vara lui 2017, acceptând să lucreze pe gratis pentru Novak Djokovic, fără contract, înainte de Roland Garros. Colaborarea dintre cei doi s-a încheiat și mai abrupt, după doar zece luni, jumătate din această perioadă fiind petrecută de sârb în afara terenului, din cauza unor probleme la cot. Agassi nu a vorbit prea mult despre cele întâmplate, rezumându-se să spună că „singurul lucru asupra căruia cădeam de acord era că nu putem cădea de acord”.

Dimitrov, ajuns la limita Top 10 după ce a început anul pe poziția a treia, spune despre legenda americană cu opt titluri de Mare Șlem în palmares că este „incredibil” pentru el. „Este incredibil. Nici nu m-aș putea gândi la un om mai potrivit pentru a împărtăși gânduri, sentimente, emoții pe teren și în afara lui. Cred că a trecut prin foarte multe la viața lui. Simt că este unul dintre puținii oameni în fața cărora pot să las garda jos, să îmi deschid sufletul„, a declarat Grisha.

Bulgarul speră ca după această săptămână de probă, colaborarea sa cu Andre Agassi să se prelungească pentru sezonul următor. Grigor Dimitrov ocupă locul 22 în Race to London și nu mai are, practic, șanse de a ajunge la Turneul Campionilor pentru a-și apăra trofeul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen