Acasa » Alte Sporturi » Tenis » ANALIZĂ‚ | Lista capilor de serie de la Australian Open, dominată de două sportive fără titluri de Mare Șlem în palmares. S-a mai întâmplat o singură dată în acest secol! Argumentul care îi liniștește pe fanii Simonei Halep: va ajunge în săptămâna a doua

ANALIZĂ‚ | Lista capilor de serie de la Australian Open, dominată de două sportive fără titluri de Mare Șlem în palmares. S-a mai întâmplat o singură dată în acest secol! Argumentul care îi liniștește pe fanii Simonei Halep: va ajunge în săptămâna a doua

Simona Halep și Caroline Wozniacki vor fi, în această ordine, primele două favorite la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, programat în perioada 15 - 28 ianuarie 2018.
ANALIZĂ‚ | Lista capilor de serie de la Australian Open, dominată de două sportive fără titluri de Mare Șlem în palmares. S-a mai întâmplat o singură dată în acest secol! Argumentul care îi liniștește pe fanii Simonei Halep: va ajunge în săptămâna a doua
  • Simona Halep și Caroline Wozniacki vor fi, în această ordine, primele două favorite la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, programat în perioada 15 – 28 ianuarie 2018. Ambele jucătoare au câte două finale de Grand Slam disputate, însă niciun trofeu: daneza a fost finalistă la US Open în 2009 și 2014, iar Simona Halep – la Roland Garros, în 2014 și 2017.

Cu peste 80 de săptămâni adunate în fruntea clasamentului WTA, cele două jucătoare caută încă marele triumf în cele mai importante patru turnee din sportul alb. Controversa eternă legată de titlurile de Mare Șlem continuă pe rețelele de socializare, însă dincolo de acest aspect și de ironiile unor fani ai sportului, ediția 2018 a ‘Open-ului Vesel’ va fi doar a doua de la începutul anilor 2000 în care sportivele plasate pe tablou pe liniile 1 și 128 nu au cunoscut gustul succesului în Grand Slam-uri. Se repetă, practic, situația din 2011, când daneza Wozniacki a fost în premieră principală favorită, iar pe locul doi a fost rusoaica Vera Zvonareva. Cap de serie trei la Melbourne va fi spaniola Garbine Muguruza.

Cel puțin calificare în săptămâna a doua pentru Halep!

Tenisul feminin este predispus la surprize, însă un lucru rămâne constant la Australian Open, devenit în 1987 primul turneu de Mare Șlem al sezonului – principala favorită a ajuns de fiecare dată în anii 2000 cel puțin până în optimi – considerată faza care dă start joc în ‘săptămâna a doua’. De 11 ori, principala favorită a jucat finala. Simona Halep trebuie să câștige cel puțin patru meciuri și să își egaleze cel mai bun rezultat la Melbourne pentru a nu strica linia perfectă începută de predecesoarele sale.

Lista completă a primelor două favorite la Australian Open începând cu anul 2000 și rezultatul obținut de jucătoarea cap de serie #1

2018: Simona Halep – 1, Caroline Wozniacki – 2
2017: Angelique Kerber – 1, Serena Williams – 2. ‘Optime’ pentru ‘Angie’
2016: Serena Williams – 1, Simona Halep – 2. Finală pentru Serena
2015: Serena Williams – 1, Maria Șarapova – 2. Titlu pentru Serena
2014: Serena Williams – 1, Victoria Azarenka – 2. ‘Optime’ pentru Serena
2013: Victoria Azarenka – 1, Maria Șarapova – 2. Titlu pentru ‘Vika’
2012: Caroline Wozniacki – 1, Petra Kvitova – 2. Sfert de finală pentru ‘Caro’
2011: Caroline Wozniacki – 1, Vera Zvonareva – 2. Semifinală pentru ‘Caro’ – ultima ediție a Australian Open-ului la care primele două favorite nu au avut GS câștigat
2010: Serena Williams – 1, Dinara Safina – 2. Titlu pentru Serena
2009: Jelena Jankovic – 1, Serena Williams – 2. ‘Optime’ pentru ‘JJ’
2008: Justine Henin – 1, Svetlana Kuznetsova – 2. Sfert de finală pentru Justine
2007: Maria Șarapova – 1, Amelie Mauresmo – 2. Finală pentru ‘Masha’
2006: Lindsay Davenport – 1, Kim Clijsters – 2. Sfert de finală pentru Lindsay
2005: Lindsay Davenport – 1, Amelie Mauresmo – 2. Finală pentru Lindsay
2004: Justine Henin – 1, Kim Clijsters – 2. Titlu pentru Justine
2003: Serena Williams – 1, Venus Williams – 2. Titlu pentru Serena
2002: Jennifer Capriati – 1, Venus Williams – 2. Titlu pentru Jennifer
2001: Martina Hingis – 1, Lindsay Davenport – 2. Finală pentru Martina
2000: Martina Hingis – 1, Lindsay Davenport – 2. Finală pentru Martina

  • Simona Halep a pierdut în primul tur la ultimele două ediții ale Australian Open-ului, învinsă în 2016 de Shuai Zhang și în 2017 de Shelby Rogers.
Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro