Agenția de Integritate taie în carne vie! Două colege ale Simonei Halep din WTA, suspendate pe viață pentru multiple încălcări ale programului anticorupție

Agenția de Integritate taie în carne vie! Două colege ale Simonei Halep din WTA, suspendate pe viață pentru multiple încălcări ale programului anticorupție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), organismul care a suspendat-o provizoriu pentru dopaj pe Simona Halep, a luat o decizie extremă în privința altor două jucătoare din circuitul WTA.

Nastja Kolar (Slovenia, 28 de ani) și Alexandra Riley (SUA, 32 de ani) au fost suspendate pe viață, după ce s-a dovedit că cele două au manipulat sau trucat meciuri în scopul câștigării unor pariuri.

Agenția de Integritate taie în carne vie! Două colege ale Simonei Halep din WTA, suspendate pe viață pentru multiple încălcări ale programului anticorupție

Sportiva din Slovenia și jucătoarea din SUA au fost suspendate provizoriu în luna martie, fiind acuzate de multiple încălcări ale programului anti-doping, iar miercuri au primit un verdict usturător. Anunțul a fost făcut de ITIA, în timp ce toată lumea tenisului așteaptă audierea Simonei Halep. Nastja Kolar și Alexandra Riley, care au jucat mult timp împreună la turneele de dublu, au fost interzise pe viață din tenis, primind amenzi semnificative:

Ofițerul independent de audieri anticorupție Ian Mill a stabilit că Kolar, din Slovenia, și Riley, din SUA, au comis 25, respectiv 15 infracțiuni între 2015 și 2020. Perechea a fost suspendată provizoriu în martie 2023, în așteptarea unei decizii finale. Având în vedere profunzimea și gravitatea acestor încălcări ale regulamentului, care au inclus aspecte de manipulare ale meciurilor, pariuri, facilitarea pariurilor și conspirație, Kolar a fost amendată cu 175.000 de dolari, iar Riley cu 50.000 de dolari.

Amenda impusă lui Kolar este aproape de sancțiunea maximă de 250.000 de dolari pentru încălcarea programului anti-corupție, reprezentând infracțiuni de corupție de cel mai înalt nivel pe o perioadă lungă, pe lângă faptul că niciuna dintre jucătoare nu a arătat regret sau remuşcare pentru faptele lor. S-a descoperit că Kolar a manipulat rezultatele a șase meciuri la care a participat, conspirând cu Riley pentru a manipula rezultatele a patru dintre meciurile lor. Asta pe lângă pariurile pe meciuri de tenis, facilitarea pariurilor prin acțiunile din teren și refuzul de a raporta infracțiunile. De asemenea, s-a constatat că Riley a manipulat rezultatele a cinci meciuri la care a participat”, a anunțat ITIA pe site-ul oficial.

Nastja Kolar a ocupat locul 178 WTA, iar Alexandra Riley s-a clasat pe 691 WTA

Nastja Kolar s-a aflat pe locul 178 mondial în trecut, însă în acest moment nu mai figurează în ierarhia WTA, din cauză că nu a mai jucat niciun meci din anul 2022. În schimb, Alexandra Riley, fostă ocupantă a locului 691 WTA, a jucat la trei turnee în luna ianuarie 2023, ocupând poziția 1.244 în momentul în care a primit suspendarea pe viață

Caracatița blaturilor și-a înfipt adânc tentaculele în tenis. Săptămâna tecută, tenismenul român Petru-Alexandru Luncanu, 34 de ani, a primit o suspendare de cinci ani pentru trucare de meciuri în 2017, 2019 și 2021.

Cazul românului a fost judecat de ofiţerul independent de audieri anticorupţie Raj Parker, care a menţinut acuzațiile formulate de ITIA legate de aranjarea de meciuri, precum şi lipsă de cooperare cu anchetatorii ITIA în 2022.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×