Acuzaţii fără precedent la adresa lui Roger Federer: „Şi-a folosit influenţa pentru a schimba alcătuirea clasamentului ATP!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer este acuzat de un oficial al Federaţiei Germane de Tenis că şi-ar fi folosit influenţa din Consiliul jucătorilor pentru a modifica în interesul său sistemul de stabilire a clasamentului ATP.

Roger Federer (39 de ani, locul 5 ATP) nu a putut evolua decât la un singur turneu în 2020, după ce s-a accidentat, iar maestrul elveţian a pierdut doar două poziţii în ierarhia ATP.

Roger s-a menţinut în top prin prisma modificării sistemului de alcătuire a clasamentului, în contextul pandemiei! Din acest motiv, marele campion elveţian se află în mijlocul unui scandal.

Roger Federer, acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru a schimba alcătuirea clasamentului în interesul său

Dirk Hordorff, vicepreşedintele Federaţiei Germane de tenis, îl acuză pe Roger Federer că i-ar fi influenţat pe conducătorii ATP să adopte controversata regulă. Noul sistem de calcul i-a dezavantajat pe sportivii care s-au înscris la turneele din circuit după lockdown:

Roger Federer a schimbat pur şi simplu sistemul pentru a se proteja, ceea ce este greşit şi iresponsabil! A profitat de influenţa sa asupra Consiliului jucătorilor ATP”, au fost acuzaţiile foarte grave lansate de Dirk Hordorff în podcastul Quiet please” de pe platforma Tennisnet”.

Roger Federer ar fi ocupat locul 29 ATP dacă se luau în calcul numai punctele din 2020

ATP a hotărât să îngheţe punctele acumulate de jucători şi trecerea de la utilizarea clasamentului pe baza celor mai bune 18 rezultate dintr-o perioadă de 52 săptămâni, la cele mai bune 18 rezultate înregistrate pe o perioadă de 22 de luni. Astfel, au fost luate în calcul rezultatele obţinute între martie 2019 şi decembrie 2020.

După ce ATP a schimbat modalitatea de stabilire a clasamentului, WTA a luat o decizie similară, în scopul de a proteja sportivii care au ieşit temporar din circuit din cauza pandemiei. Evident că au profitat de noul sistem şi jucătorii accidentaţi, cum este cazul lui Roger Federer. Elveţianul ar fi coborât până pe locul 29 ATP dacă s-ar fi ţinut cont doar de punctele din 2020.

Pe aceeași temă
Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

Popovici, gest superb! Un medaliat olimpic canadian a făcut postarea zilei pe Instagram FOTO

Carantină pentru persoanele nevaccinate care vin din Grecia. CNSU a actualizat lista ţărilor din zona roşie DOCUMENT

„Cea mai rușinoasă înfrângere din fotbalul românesc!” Gigi Becali, categoric la finalul meciului cu Karagandy

Dacia Sandero cucerește Europa încet, dar sigur. Rezultatul impresionant obținut de mașina românească

Dovada clară că Laurenţiu Reghecampf a divorţat. S-a dat de gol imediat după vacanţa din Grecia, cu amanta

Ana Maria Popescu îl face încă o dată praf pe ministrul Eduard Novak după ce acesta și-a cerut scuze: "E strigătul unui om care a reușit indiferent de condiții"

Un turist român, care a intrat cu mașina pe plaja din Halkidiki și a rămas blocat, a fost scos de soldați

'A omorât-o pe mămicuţa mea!' - Strigătul de durere al tinerei care și-a găsit mama zăcând pe asfalt

A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model

A simțit că maseurul folosea doar o mână. Când a văzut ce făcea cu cealaltă, femeia a încremenit!

Elena Udrea a comis-o RAU la plajă! Şi-a ridicat picioarele şi s-a văzut…

Un comentator a fost dat afară după o remarcă rasistă la JO. Ce a spus, în direct, la adresa unui asiatic

Adevărul despre Toni Iuruc. Simona va fi șocată! Ce a făcut în 2020? Rușine uriașă

Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere

Băutura care te deshidratează cel mai mult în timpul caniculei. De evitat

Care este DURATA normală a unui contact sexual. Un expert dă un răspuns la care puţini s-ar aştepta

Lidl va aduce un aparat care este „la modă” în această perioadă

Jigniri la adresa sportivei Ana Maria Popescu din partea unui consilier PNL:
Jigniri la adresa sportivei Ana Maria Popescu din partea unui consilier PNL: "Nu merita să poarte medalia la gât, ci să şi-o bage în fund"
BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor

CTP despre comportamentul Ana Mariei Popescu, la aeroport: „Tupeu de mahala“

Este oficial: 45.000 de lei de la stat să vă schimbaţi maşina. Cum puteţi accesa banii

Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la piscină

Cum i-a ajutat Jean-Claude Van Damme, fără să vrea, pe hoții care au furat bijuterii de 3 milioane de euro la Paris

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Schimbări majore în transportul în comun din București de la 1 august. O veste bună și una mai puțin bună

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani