Abandon și în cealaltă semifinală de la Linz! Cu cine se va duela Jaqueline Cristian pentru trofeu

Abandon și în cealaltă semifinală de la Linz! Cu cine se va duela Jaqueline Cristian pentru trofeu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situație neverosimilă la turneul WTA 250 de la Linz! Ambele semifinale au fost decise în urma unor retrageri, iar Jaqueline Cristian (România, 100 WTA) se va duela pentru trofeu cu Alison Riske (SUA, 73 WTA).

După ce Simona Halep s-a accidentat la genunchi și a anunțat că nu mai poate intra pe teren în meciul cu Jaqueline Cristian, s-a produs o retragere și în cealaltă semifinală de la Linz! Danielle Collins (SUA, 29 WTA) a abandonat după ce a pierdut primul set al confruntării cu Alison Riske, scor 5-7.

Astfel, atât Jaqueline Cristian, cât și Alison Riske s-au calificat în finala turneului de la Linz după ce au profitat de abandonul adversarelor! Totodată, cele două și-au asigurat câte un premiu în valoare de 13.224 de euro! Campioana din Austria se va decide vineri și va încasa 23.548 de euro.

Abandon și în cealaltă semifinală de la Linz! Jaqueline Cristian se va duela cu Alison Riske pentru trofeu

S-a stabilit finala turneului WTA 250 de la Linz, în urma retragerilor jucătoarelor care porneau cu prima șansă la calificarea în ultimul act! Simona Halep, a doua favorită a competiției, nu s-a mai prezentat la meciul cu Jaqueline Cristian, intrată pe tablou ca lucky loser. Apoi, Danielle Collins, cap de serie numărul 3, a stat pe teren doar un set și a decis să se retragă în timpul semifinalei cu Alison Riske, la scorul de 5-7!

Jaqueline Cristian o va întâlni pentru prima oară pe Alison Riske în circuitul de tenis feminin! Meciul cu americanca va marca și o altă premieră, aceea că Jaqueline va disputa prima finală WTA a carierei. Jaqueline Cristian nici măcar nu se aștepta să joace pe tabloul principal de la Linz, după ce a fost învinsă de Lesia Tsurenko (Ucraina) în finala calificărilor, scor 7-5, 4-6, 1-6! Jaqueline a fost acceptată însă pe tablou ca lucky loser, după ce Sorana Cîrstea a suferit o ruptură la mușchiul gambei, la antrenament.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce avere are, de fapt, Smiley! E milionar în euro, dar este acționar la mai multe firme ce riscă să intre în insolvență
Ce avere are, de fapt, Smiley! E milionar în euro, dar este acționar la mai multe firme ce riscă să…
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Gina Pistol și Smiley au vorbit despre al doilea copil, chiar în ziua nunții! Vestea emoționantă pe care au dat-o
Gina Pistol și Smiley au vorbit despre al doilea copil, chiar în ziua nunții! Vestea emoționantă pe care au dat-o
Scandal imens în finala Cupei! Trofeul ar putea fi retras: „Este o rușine”
Scandal imens în finala Cupei! Trofeul ar putea fi retras: „Este o rușine”
Gigi Becali, anunţul care dă fiori: Am  început să mă gândesc la moarte în fiecare zi. Mă gândesc cum o să fiu mort în coşciug
Gigi Becali, anunţul care dă fiori: Am început să mă gândesc la moarte în fiecare zi. Mă gândesc cum o…
Ion Ţiriac, investiţia uriaşă care l-a lăsat cu gura căscată până şi pe Gigi Becali: Ar fi putut face altceva cu banii
Ion Ţiriac, investiţia uriaşă care l-a lăsat cu gura căscată până şi pe Gigi Becali: Ar fi putut face altceva…
Cum ȘTII dacă sarea de Himalaya este PE BUNE sau nu? SIMPLU ca bună ziua!
Cum ȘTII dacă sarea de Himalaya este PE BUNE sau nu? SIMPLU ca bună ziua!
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
Cât merge darul de nuntă la petrecerea lui Smiley şi Gina Pistol! Suma colosală pe care o vor încasa
Cât merge darul de nuntă la petrecerea lui Smiley şi Gina Pistol! Suma colosală pe care o vor încasa
Ilinca Simion, de nerecunoscut! Cum arată acum soția lui George Simion, liderul AUR
Ilinca Simion, de nerecunoscut! Cum arată acum soția lui George Simion, liderul AUR
IMAGINI EXCLUSIVE! Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a „băgat” și el capul!
IMAGINI EXCLUSIVE! Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a „băgat” și el capul!
Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?
Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Cum arăta Tina Turner, în tinerețe. Imagini rare cu artista în anii ’60
Cum arăta Tina Turner, în tinerețe. Imagini rare cu artista în anii ’60
Polițiștii au spart o casă cu o „femeie fără viață”. Au dat peste ceva uluitor
Polițiștii au spart o casă cu o „femeie fără viață”. Au dat peste ceva uluitor
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
BANCUL ZILEI. Vine un moșuleț de 80 de ani la doctor: Mă însor cu una de 21!
BANCUL ZILEI. Vine un moșuleț de 80 de ani la doctor: Mă însor cu una de 21!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Guvernul nu măreşte salariile profesorilor. 220.000 de profesori, primă de 2.500 de lei
Guvernul nu măreşte salariile profesorilor. 220.000 de profesori, primă de 2.500 de lei
Topul SUV-urilor cu rechemări periculoase. Modele cu probleme de siguranță
Topul SUV-urilor cu rechemări periculoase. Modele cu probleme de siguranță
Marii absenți de la nunta Ginei Pistol și a lui Smiley. De ce nu au venit la eveniment mulți dintre colegii de la Chefi la cuțite
Marii absenți de la nunta Ginei Pistol și a lui Smiley. De ce nu au venit la eveniment mulți dintre…