A lipsit de la serviciu!**

A lipsit de la serviciu!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea a pierdut, sâmbătă noapte, în turul trei la Flushing Meadows, fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki în două seturi, scor 6-3, 6-2.
Trei nu e cifra norocoasă a Soranei, cel puțin nu la ultimul turneu de Grand Slam al anului. A părăsit US Open în turul trei și a pierdut al treilea duel din acest an cu prietena ei Caroline Wozniacki, după ce le câștigase pe primele două, la Roland Garros și Los Angeles.

Serviciul bată-l vina!

În meciul cu jucătoarea daneză, Sori a alternat momentele bune cu cele în care a comis multe greșeli neforțate. Nici primul serviciu nu i-a funcționat așa cum și-ar fi dorit și nu a câștigat de pe urma lui mai mult de 50% din puncte, iar totul s-a reflectat în scorul de pe tabelă: după 73 de minute, 6-3, 6-2 pentru Caroline Wozniacki.

Progresie la trei Grand Slamuri

Chiar dacă a părăsit tabloul de simplu de la US Open, Cîrstea se poate lăuda cu un parcurs progresiv în acest sezon, de altfel cel mai bun al său din carieră. La 19 ani, ea s-a remarcat cu trasee promițătoare la turneele de Mare Șlem, la trei din cele patru reușind să-și depășească cele mai bune rezultate. Apogeul a fost atins la Roland Garros, unde a atins faza sferturilor de finală. La Wimbledon și US Open a reușit de asemenea să urce până în turul trei, singura sincopă venind doar la Australian Open, acolo unde jucătoarea română nu a reușit să treacă până acum de primul tur.
Viitorul pare să îi aparțină. La nici 20 de ani a ajuns în topul primelor 30 de jucătoare ale lumii… Doar prietena sa, Caroline, e de aceeași vârstă și o depășește în ierarhia WTA.

Dinara Safina, eliminată încă din turul trei

Mare surpriză pe tabloul feminin de la Flushing Meadows. Dinara Safina (foto), principala favorită a ultimului turneu de Mare Slam al anului, a părăsit competiția încă din turul trei. Rusoaica  a fost învinsă neașteptat de cehoaica Petra Kvitova (72 WTA). Aceasta din urmă a izbutit să se impună după un meci spectaculos de trei seturi, scor 6-4, 2-6, 7-6 (5).


Dublul Pavel-Tecău, out de la US Open

Perechea formată din Andrei Pavel-Horia Tecău a fost eliminată în turul doi al turneului de la US Open. Cei doi români nu au avut multe șanse în fața principalilor favoriți ai competiției, americanii Bob Bryan – Mike Bryan, care au câștigat în două seturi, scor 7-6, 6-3. Pentru participarea în proba de dublu la US Open, Pavel și Tecău vor împărți un premiu de 15.000 de dolari.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg:
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg: "Nu există…
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×