3-6, 0-4. Și a început taifunul din București! Primele declarații ale Irinei Begu după victoria mare din primul tur de la Australian Open. „E foarte greu să joci împotriva ei pentru că e stângace”. Strategia româncei din setul al doilea

Redactor:
Andru Nenciu
3-6, 0-4. Și a început taifunul din București! Primele declarații ale Irinei Begu după victoria mare din primul tur de la Australian Open.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu a obținut prima victorie la Australian Open după ce a trecut în trei seturi, luni dimineața, 3-6, 6-4, 8-6 de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 33 WTA. Românca, locul 40 WTA, s-a calificat în turul secund la Melbourne. În faza următoare, bucureșteanca o va întâlni pe Petra Martic. Croata are 26 de ani și e situată pe locul 81 WTA.

„Începând cu setul al doilea am simțit că eram acolo, jucam mult mai bine însă nu se lega. După care, am făcut un meci foarte bun, am dat tot ce am putut și mă bucur foarte mult că am reușit să câștig. Din setul al doilea am început să fiu mai agresivă, să încerc eu să conduc jocul, să nu o las pe ea, să încerc să alternez, să iau mingea mai repede, să am variație în joc. Asta de la începutul setului 2, nu s-a legat și abia de la 4-0 am început să câștig ghemuri, practic”, a declarat eleva lui Artemon Apostu Efremov.

„Eu cred că astăzi publicul a fost, în mare parte, cu mine și am simțit asta…normal când simți că ești pe val publicul te ajută, te ridică mult mai mult, ai mai multă încredere în forțele tale, în joc. Da, normal, publicul, întotdeauna, te poate ridica sau te poate coborî. Publicul are un aport foarte mare…”

Irina Begu

Irina a explicat și condițiile în care s-a jucat partida. „Sincer este foarte greu să joci împotriva ei pentru că este și stângace. Astazi a bătut vântul și foarte tare, conditiile nu erau favorabile. Tactic a fost ca eu sa conduc cât mai mult jocul, să variez în acelși timp. Este o jucătoare foarte bună, a fost în Top Ten, nu era ușor de jucat cu ea. Am crezut în șansa mea, m-am antrenat foarte bine săptămâna asta aici și, cred, că de când am început sezonul mă simt foarte bine pe teren. Asta a fost cel mai important”.

Corespondență de la Mihai Vasiliu (Melbourne)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele