1-1 după prima zi și Segărceanu e mulțumit: „E un rezultat normal”. Cum l-a surprins Benneteau, mutarea pe care o așteaptă mâine și ce a spus despre înfrângerea Mihaelei: „Nu e suficient, aici trebuie să dai ceva mai mult”

1-1 după prima zi și Segărceanu e mulțumit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Segărceanu (58 de ani) e mulțumit după prima zi a duelului Franța – România din semifinalele Fed Cup 2019. Ar fi vrut mai mult de la Mihaela Buzărnescu, a fost surprins de alegerea lui Benneteau de a juca cu Mladenovic și spune că mâine se așteaptă să o vadă pe teren pe Alize Cornet.

„Este un rezultat normal, jucătoarele numărul unu și-au făcut treaba. A fost un meci plin de emoții, mai ales cu atmosfera din sală. Simona a făcut un meci bun, a reușit să controleze jocul, chiar dacă scorul arată că a fost destul de disputat”, a spus Segărceanu, la Digi Sport, pentru ca apoi să facă referire la meciul pierdut de Mihaela Buzărnescu: „Pentru al doilea meci ne-am fi dorit mai mult, dar Garcia a făcut un meci bun, e fostă jucătoare de top 10. Mihaela nu a făcut un meci rău, a jucat mai bine decât în alte dăți, dar în Fed Cup nu e suficient să joci mai bine. Aici trebuie să dai ceva mai mult. Nu e un rezultat care să mă surprindă foarte tare. Ne pregătim pentru ziua de mâine. Vedem ce tactică vom aborda”.

După evoluția slabă a lui „Miki”, se așteaptă o schimbare în echipa României, dar decizia se va lua în această seară, după o analiză ceva mai complexă: „Este foarte greu, jucăm pentru a merge în finală. Împreună vom sta la masă, vom discuta, vom analiza și voi lua o decizie”, a mai punctat căpitanul nejucător al României, care crede că Benneteau o va înlocui pe Mladenovic cu Cornet: „Am fost oarecum surprins de mutarea cu Mladenovic și, probabil, stilul de joc al ei este mai agresiv, un joc care ar putea să-i pună probleme Simonei, dar nu a fost să fie așa. Eu mă aștept să facă o schimbare și să o introducă pe Cornet”.

„Aveam informații că o să fie foarte multă lume, dar nu mă așteptam. Pe lângă zona galeriei organizate, unde știam că e zona noastră de tribună, au fost foarte mulți alți spectatori care au cumpărat biletele online și care erau împrăștiați peste tot. Atmosfera a fost incredibilă, la un moment dat erau mult peste ei. A fost extraordianr și le mulțumim”, a mai declarat Segărceanu.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele