Acasa » Alte Sporturi » Tancul Olteniei, declarat cel mai bun kickboxer al sezonului 2021! Stoica și Popa au plecat acasă cu câte două trofee

Tancul Olteniei, declarat cel mai bun kickboxer al sezonului 2021! Stoica și Popa au plecat acasă cu câte două trofee

Tancul Olteniei, declarat cel mai bun kickboxer al sezonului 2021! Stoica și Popa au plecat acasă cu câte două trofee

Campionul greilor în Dynamite Fighting Show, Ionuț Iancu, a fost desemnat cel mai bun kickboxer al sezonului 2021 după ce a obținut 4 victorii din 4 și a încheiat cu o victorie prin TKO în meciul pentru centură. Prima ediție anuală a DFS Awards a desemnat 9 câștigători.

Peste 2.200 de fani, dar și specialiști din domeniu au votat la ediția inaugurală a premiilor. Votul specialiștilor a fost oferit de 15 personalități din domeniu (oficiali, arbitri, media, legende) și a contat în proporție de 60% din votul total, în timp ce proporția oferită de public a fost de 40%. Pentru fiecare dintre cele 8 categorii au fost câte 5 nominalizări.

Cum s-a votat!

Astfel, s-a votat pentru meciul anului, luptătorul anului, KO-ul anului, revenirea anului, surpriza anului, debutantul anului, surpriza anului și starul în ascensiune. De asemenea, anual, Dynamite Fighting Show va premia un sportiv cu trofeul Fighting Spirit.

Tancul Olteniei, Ionuț Iancu, a fost desemnat luptătorul anului, învingându-i în acest top pe Călin Petrișor și Florin Lambagiu. Petrișor nu a plecat acasă cu mâna goală, victoria sa contra lui Serghei Zanosiev fiind declarată cel mai frumos meci al anului.

Mister KO Andrei Stoica a luat două premii la această ediție. Premiul pentru cel mai popular luptător din Dynamite Fighting Show, dar și pentru KO-ul anului. De asemenea, Ionuț Popa a primit două trofee, pentru debutantul anului și surpriza anului.

Ștefan Lătescu, Starul în Ascensiune al anului

Ștefan Lătescu a obținut trofeul pentru Starul în Ascensiune, datorită celor 3 victorii împotriva experimentaților Marius Munteanu, Dzevad Poturak și Konstantin Gluhov. La numai 20 de ani împliniți pe 25 decembrie, Lătescu este numărul 2 la categoria grea în DFS.

Claudiu Bădoi a fost cel mai votat la categoria Revenirea Anului. Campionul Tatneft și Kunlun s-a întors în ring după aproape trei ani de pauză. În acest top l-a devansat pe Bogdan Stoica.

Pentru dăruirea și ascensiunea sa, oferind totul în ring, Serghei Zanosiev va primi un trofeu special, cel de FIGHTING SPIRIT. În 2021, acesta a oferit de două ori meciul serii, unul dintre ele fiind votat și lupta anului, și a abandonat lupta doar când continuarea meciului era imposibilă. Cu Petrișor a avut o accidentare la piramida nazală, iar cu Maxim a avut dublă fractură, tibie și peroneu