Succes extraordinar pentru puștiul Eric Niță, într-un turneu de tenis Under 12 desfășurat în Spania

Daniel Nazare
Succes extraordinar pentru puștiul Eric Niță, într-un turneu de tenis Under 12 desfășurat în Spania

Eric Niță (12 ani), copilul minune ale tenisului românesc, a mai bifat un succes important la nivelul său de vârstă.

Sportivul legitimat la Academia S&F Păulești s-a calificat în semifinale la Campionatul European de Tenis la categoria U 12 desfășurate în Spania.

Eric este elev într-a VI-a la clasa cu profil sportiv („mozaic“) de la Şcoala „Grigore Moisil“ din Ploieşti, unde este, de asemenea, bursier.

Succes extraordinar pentru puștiul Eric Niță, într-un turneu de tenis Under 12 desfășurat în Spania

Îi este greu cu stilul de viaţă, dar se află încă la vârsta la care visurile nu cunosc piedici. Cu un psihic bun, în care povara înfrângerilor nu este atât de copleşitoare, Eric priveşte tot timpul către următorul pas.

„Încă nu-mi dau seama de importanţa unui meci câştigat sau pierdut. Le tratez cam la fel. Este normal să mă bucur atunci când obţin o victorie, dar cred că tata se bucură mai tare. El este cel care pune în balanţă ce-a fost bine, ce-a fost rău, avem minute bune de discuţii după fiecare partidă. În rest, după ce termin, îi sun pe cei de-acasă, îmi mai fac un mic moft şi cam atât.

În timpul meciurilor reuşesc să mă setez în aşa fel încât nu-i aud pe cei din jur. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut. Sunt atent la lovituri, la poziţionarea în teren a adversarului“ , a mărturisit Eric pentru publicația prahoveană Telegrama.

A impresionat la Famagusta Club 

Eric Niță a avut o serie impresionantă de victorii categorice – în faza grupelor a pierdut un singur game în toate cele trei meciuri – a dominat și faza eliminatorie pentru a câștiga fără nicio emoție „Famagusta Club 2021” din octombrie 2021, turneu Tennis Europe U12, de Categoria 2, de la Limassol, în Cipru, informează Federaţia Română de Tenis.

A fost 6-2, 6-1 pentru Eric în sferturile de finală jucate împotriva turcului Bekir Devran Esendagli, apoi 6-4, 6-4, cu locul 6 din Ucraina, Tymur Chukanov, în semifinale, pentru ca finala să fie la discreția totală a lui Eric.

Astfel, românul a câștigat turneul de la Limassol după un 6-0, 6-0, în finala cu Richard Lacis, din Belarus, jucător aflat pe locul 3 în țara sa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania