Student Sport a ajuns în universitățile din România. Belodedici: „Oamenii care fac sport gândesc altfel!”

Românii au ca model sportul universitar din SUA, rampă de lansare pentru sportivi precum atleții Tyson Gay sau Walter Dix
Student Sport a ajuns în universitățile din România. Belodedici: "Oamenii care fac sport gândesc altfel!"

Campionatul Universitar de Fotbal a început ieri, 11 martie, la Alba Iulia. Mai multe Universități au luat cu asalt evenimentul unic, iar Student Sport este o inițiativă iubită de toți sportivii și nu numai. ,,Oamenii care fac sport gândesc altfel. Bravo, Student Sport!”, a spus fostul fotbalist, Milodrag Belodedici. Și baschetbalistul Bogdan Popescu a opinat: ,,Susțin Student Sport pentru că baschetul 3×3 reprezintă plăcerea de a juca!”

Studenții au primit încurajări

,,Suntem încântați că startul Campionatului Național Universitar se dă într-un loc istoric precum Alba Iulia. Sunteți un exemplu pentru tânăra generație și vă așteptăm și cu alte competiții universitare în Municipiul Alba Iulia.”, a spus Dorin Șerdean, viceprimar al municipiului Alba Iulia.

Sportul Universitar are și site

În afara deschiderii Campionatului Universitar de Fotbal, Student Sport a pregătit și lansarea primului ziar online dedicat sportului universitar, www.sportuniversitar.ro. Redactorul ziarului, Ana Maria Bordea, le-a transmis un mesaj studenților participanți la campionat: ,,Dorim să trezim spiritul de competiție. Încrederea te face să muncești mai mult. Sportul Universitar are perspectivă, sunt optimistă și cred că împreună suntem o echipă. Poveștile se scriu frumos, în tihnă și este nevoie de timp. Când o poveste este bună, timpul dispare și pur și simplu uităm că există.”

La sfârșitul întrunirii dintre studenți și oficiali a avut loc o ședință tehnică în urma căreia s-au stabilit și echipele care vor juca în zilele următoare:

Grupa A – Universitatea Lucian Blaga, Sibiu; Universitatea Petru Maior Târgu Mureș, Universitatea George Barițiu Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Tg. Mureș.

Grupa B – Universitatea Transilvania Brașov, Universitatea de Nord Baia Mare, Universitatea 1 decembrie 1918 Alba Iulia, Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca.

Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]