Steaua câștigă primul turneu din Superliga Națională de polo pe apă desfășurat la Focșani. Victorie în derby-ul cu CSM Oradea

Daniel Nazare
Steaua câștigă primul turneu din Superliga Națională de polo pe apă desfășurat la Focșani. Victorie în derby-ul cu CSM Oradea

În cadrul ultimei partide a evenimentului desfășurat de miercuri până duminică, la Focșani, Steaua învins CSM Oradea cu 8-5 (1-0, 2-1, 4-2 și 1-2). Partida a fost transmisă în direct pe canalul TV Look Sport.

Polo pe apă: Naționala masculină a României va juca în turneul preolimpic abia în februarie 2021. Cu cine suntem în grupă

Cu un bilanț general de 6 victorii din tot atâtea posibile CSA Steaua a ieșit pe prima poziție a clasamentului. Cu 5 victorii și o înfrângere, CSM Oradea se situează pe locul al 2-lea în clasamentul Superligii Naționale de polo – ediția 2020/21 la capătul primului turneu din faza inaugurală.

Două eliminări în tabăra orădenilor în derby-ul cu Steaua

Marcatorii echipei orădene în această partidă au fost Vlad Georgescu – 2 goluri, Viktor Kovats, Albert Vătrai și Bogdan Remeș câte un gol fiecare. De cealaltă parte, Tudor Fulea – 3 goluri, Mihnea Gheorghe, Tiberiu Negrean – câte 2 goluri, iar Nicolae Oanță – 1 gol pentru Steaua. De la CSM Oradea au fost eliminați în această partidă Dragoljub Rogac și Silvian Colodrovschi, scrie site-ul celor de la CSM Oradea.

Toate rezultatele turneului de polo de la Focșani

7 octombrie: Dinamo Bucureşti – Crişul Oradea 14-6, Steaua Bucureşti – Rapid Bucureşti 19-2, CSM Oradea – Sportul Studenţesc 13-5;

8 octombrie : Crişul – Steaua 8-20, Poli Cluj – CSM Oradea 6-22, Rapid – Dinamo 5-14, Sportul – Poli 23-3, Rapid – Crişul 11-7, Dinamo – Steaua 6-14;

9 octombrie: CSM Oradea – Crişul 20-6, Poli – Dinamo 7-23, Sportul – Rapid 11-14, Poli – Steaua 1-35, CSM Oradea – Rapid 16-4, Crişul – Sportul 6-13;

10 octombrie: Crişul Oradea – Politehnica Cluj 17-9, Steaua – Sportul Studenţesc 20-1, CSM Oradea – Dinamo Bucureşti 1-4, Poli – Rapid Bucureşti 7-15;

11 octombrie: Sportul – Dinamo 8-13, CSM Oradea – Steaua 5-8.

În calendarul steliștilor pe anul 2020 se mai află și aventura europeană, cea a Turului preliminar din Champions League 2020/2021, ce se va desfășura în perioada 11-15 noiembrie. Steaua a fost repartizată în grupa A, prima subdiviziune, alături de Ortigia, CN Barcelona, Jadran Split și Primorac Kotor. În cea de-a doua subdiviziune vor juca: Szolnok, Mladost, Pay’s D’Aix și Ydraikos. Turneul va avea loc la Siracusa (Italia).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri