Squash: România evoluează împotriva Insulei Jersey. Președintele federației face parte din lot!

Autor: Florin CARAMAVROV Publicat: 19 Apr. 2016, 21:39 Actualizat: 19 Apr. 2016, 22:25 Alte Sporturi
Squash: România evoluează împotriva Insulei Jersey. Președintele federației face parte din lot!

Mâine debutează în București, la Infinity Sport Arena, Campionatul European de Squash, Divizia a treia, la care participă 15 echipe naționale (123 de sportivi în total).

La masculin, România face parte din Grupa A, alături de Italia (principala favorită la promovarea în Divizia a doua), Insula Jersey, Grecia și Gibraltar, iar în competiția feminină, tricolorele vor juca tot în Grupa A, împotriva naționalelor Scoției, Luxemburgului, Letoniei și Gibraltarului. Se califică în semifinale primele două echipe din fiecare grupă, finalistele urmând să promoveze direct în Grupa a doua valorică.

Din lotul de băieți al României face parte și un elev de clasa a 8-a, Bogdan Vasile, care are numai 15 ani și este cel mai tânăr participant la această competiție. Iată și ceilalți componenți ai naționalei masculine: Andrei Luchian (33), Horia Naumescu (35 de ani), George Alexandru Constantinescu (37) și Cristi Stroe (33).

Și la fete avem în lot o junioară: Kincso Szasz are doar 16 ani și este elevă în clasa a X-a. Celelalte tricolore: Carmen Blănaru (35 de ani), Doris Waari (27), Alexandra Iordan (36) și Florentina Constantinescu (33). Băieții debutează mâine, de la ora 10:00, împotriva naționalei Insulei Jersey (99.500 de locuitori în 2014, conform wikipedia.org). Fetele încep tot mâine, de la ora 16:30, prima adversară fiind Scoția.
Interesant este faptul că doi dintre componenții lotului masculin al României sunt și oficiali ai FR Squash: George Alexandru Constantinescu este chiar președintele FRS, iar Cristi Stroe este secretarul general!

„Ne dorim să promovăm, să fim printre cele două echipe care merg în Grupa a doua valorică, dar un obiectiv realist este clasarea în primele 6”, a declarat Cristi Stroe, secretarul general al FR Squash, la conferința de presă organizată azi.

 

 

Autor: Florin CARAMAVROV Publicat: 19 Apr. 2016, 21:39 Actualizat: 19 Apr. 2016, 22:25 Alte Sporturi
Pe aceeași temă
Imagini rare cu Oana Cuzino în costum de baie. Arată impecabil la aproape 50 de ani
Imagini rare cu Oana Cuzino în costum de baie. Arată impecabil la aproape 50 de ani
Revoltă etnică într-o comună din Neamţ. Localnicii acuză membri ai comunităţii rome că le-au făcut traiul insuportabil
Revoltă etnică într-o comună din Neamţ. Localnicii acuză membri ai comunităţii rome că le-au făcut traiul insuportabil
Messi chiar deţine recordul pentru cele mai multe Baloane de Aur? France Football schimbă clasamentul în favoarea lui Pele
Messi chiar deţine recordul pentru cele mai multe Baloane de Aur? France Football schimbă clasamentul în favoarea lui ...
Mihai Stoica a plans in direct dupa eliminarea din Europa League! „Daca arbitrajul era corect, ne pregateam de playoff!” Ce spune despre descoperirile facute in lot
Mihai Stoica a plans in direct dupa eliminarea din Europa League! „Daca arbitrajul era corect, ne pregateam de playoff!” ...
Semnul timpuriu al demenței. 6 simptome precoce ale demenței
Semnul timpuriu al demenței. 6 simptome precoce ale demenței
Fustița i-a jucat feste lui Carmen Brumă și a rămas cu zonele intime la vedere! Nici măcar nu are chiloței
Fustița i-a jucat feste lui Carmen Brumă și a rămas cu zonele intime la vedere! Nici măcar nu are chiloței
Românul care a sfărâmat faţa partenerei sale şi i-a zdrobit craniul, judecat în Germania. Verdictul i-a surprins pe toţi
Românul care a sfărâmat faţa partenerei sale şi i-a zdrobit craniul, judecat în Germania. Verdictul i-a surprins pe toţi
Doamna Monica, femeia care face amor cu băiatul său în fiecare zi, nu vrea să se oprească: „Îl iubesc cu pasiune și nu mă voi opri”
Doamna Monica, femeia care face amor cu băiatul său în fiecare zi, nu vrea să se oprească: „Îl iubesc cu pasiune ...
Descoperire de PROPORȚII! Au reconstruit fața unei MUMII și au răsturnat tot ce știam despre această MARE civilizație
Descoperire de PROPORȚII! Au reconstruit fața unei MUMII și au răsturnat tot ce știam despre această MARE civilizație
Mama Roxanei Dobre vrea să țină pasul cu fiica sa! A apelat la medicii esteticieni pentru un aspect mai tânăr! Imagini spectaculoase cu soacra lui Florin Salam / PAPARAZZI
Mama Roxanei Dobre vrea să țină pasul cu fiica sa! A apelat la medicii esteticieni pentru un aspect mai tânăr! Imagini ...
Se dă teren gratis de la stat! Cine poate primi 50 de hectare de teren
Se dă teren gratis de la stat! Cine poate primi 50 de hectare de teren
Serena Williams, primele declarații despre retragere. A făcut anunțul chiar azi: ”S-a terminat”
Serena Williams, primele declarații despre retragere. A făcut anunțul chiar azi: ”S-a terminat”
Capcana din maşină: Metoda prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi toate actele în regulă şi nu aţi încălcat nicio regulă
Capcana din maşină: Metoda prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi toate actele în regulă şi nu aţi ...
Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. TOP 13 alimente în dieta pentru un ficat sănătos
Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. TOP 13 alimente în dieta pentru un ficat sănătos
Planurile neștiute ale companiei Dacia. Așa trebuia să arate Duster. Era OZN!
Planurile neștiute ale companiei Dacia. Așa trebuia să arate Duster. Era OZN!
Modul în care şi-a prins soția care îl înșela îi poate aduce închisoarea. A folosit o aplicație comună
Modul în care şi-a prins soția care îl înșela îi poate aduce închisoarea. A folosit o aplicație comună
VOT ALEGERI LOCALE 2020. Tot ce trebuie să ştii: cum afli secţia de votare şi câte buletine de vot primeşti
VOT ALEGERI LOCALE 2020. Tot ce trebuie să ştii: cum afli secţia de votare şi câte buletine de vot primeşti
Horoscopul zilei! Se învârte roata pentru aceste zodii
Horoscopul zilei! Se învârte roata pentru aceste zodii
Topul vedetelor care au desfăcut picioarele prea mult și s-a văzut tot!
Topul vedetelor care au desfăcut picioarele prea mult și s-a văzut tot!
Care a fost, de fapt, adevăratul motiv al rupturii dintre George Burcea și Andreea Bălan. Actorul nu a mai rezistat si a rupt tacerea
Care a fost, de fapt, adevăratul motiv al rupturii dintre George Burcea și Andreea Bălan. Actorul nu a mai rezistat si ...
BREAKING NEWS: Descoperirea care schimbă tot. Categoria care prezintă un risc mai mare de contaminare cu COVID-19. Medicii sunt în alertă
BREAKING NEWS: Descoperirea care schimbă tot. Categoria care prezintă un risc mai mare de contaminare cu COVID-19. Medicii ...
Ilie Năstase are grijă și de copii, și de prieteni... în același timp! Așa își face loc în program fostul mare tenismen / PAPARAZZI
Ilie Năstase are grijă și de copii, și de prieteni... în același timp! Așa își face loc în program fostul mare ...
Cine face Exit Poll la Alegeri Locale 2020, Antena 3, Digi24, Pro TV, TVR. Ora rezultatelor
Cine face Exit Poll la Alegeri Locale 2020, Antena 3, Digi24, Pro TV, TVR. Ora rezultatelor
Simon Cowell şi-a vândut a doua casă din Beverly Hills în acest an
Simon Cowell şi-a vândut a doua casă din Beverly Hills în acest an
Întrebarea pentru care cei mai mulți pică examenul auto. Tu știi să răspunzi?
Întrebarea pentru care cei mai mulți pică examenul auto. Tu știi să răspunzi?
FOTO. Oana Zăvoranu, apariţie controversată! Ce au putut vedea fanii i-a scandalizat
FOTO. Oana Zăvoranu, apariţie controversată! Ce au putut vedea fanii i-a scandalizat
FOTO. Vica, fosta amantă a lui Victor Piţurcă, s-a pozat goală complet în pat! Cum arată la 45 de ani
FOTO. Vica, fosta amantă a lui Victor Piţurcă, s-a pozat goală complet în pat! Cum arată la 45 de ani