Sorana Cîrstea i-a copiat strategia Simonei Halep! „Sori” a anunțat la ce turnee va juca pe continentul nord-american | FOTO

Alexandru Tăcină
Sorana Cîrstea i-a copiat strategia Simonei Halep! „Sori" a anunțat la ce turnee va juca pe continentul nord-american | FOTO

Sorana Cîrstea (32 WTA), jucătoarea care i-a luat, mai nou, statutul de „rachetă” numărul 1 a României Simonei Halep (54 WTA), și-a întocmit un program identic cu cel al constănțencei de anul trecut.

Sorana Cîrstea și-a anunțat programul pentru sezonul de hard american, iar un lucru interesant este că sportiva din Târgoviște va participa la aceleași turnee la care a jucat Simona Halep în 2022.

Sorana Cîrstea i-a copiat strategia Simonei Halep! „Sori” a anunțat la ce turnee va juca pe continentul nord-american | FOTO

Sorana Cîrstea este pregătită să înceapă aventura în sezonul nord-american de hard, iar eleva lui Thomas Johansson a anunțat că va participa la Washington (31 iulie – 6 august), Openul Canadei (Montreal, 7 – 13 august), Cincinnati (14 – 20 august) și US Open (28 august – 10 septembrie).

Sorana și-a modificat radical programul față sezonul trecut, când s-a înscris la următoarele competiții din America, în această perioadă a anului: Cincinnati, Cleveland și US Open. Cîrstea nu a jucat la Openul Canadei, acolo unde Halep a triumfat după 6-3, 2-6, 6-3 în finala cu Beatriz Haddad Maia.

Simona, aflată acum în stare de suspendare provizorie pentru dopaj, a mers anul trecut Washington (optimi), Openul Canadei (titlu), Cincinnati (turul doi) și US Open (turul I), iar Sorana pare că i-a copiat programul conaționalei sale în 2023.

Ce spun americanii despre șansele Simonei Halep de a juca la US Open

Simona Halep s-a înscris doar la turneul de la US Open, iar americanii sunt de părere că românca are șanse să fie primită la ultimul Grand Slam al anului:

Avem vești despre situația Simonei Halep! Bineînțeles, a fost suspendată în urmă cu aproape un an, în octombrie 2022, când a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă. Dar, de fapt, veștile sunt încurajatoare, după ce a fost audiată și a pledat nevinovată – am aflat asta înainte de Wimbledon.

În sfârșit, după ce a avut mai multe amânări ale procesului: trebuia să aibă loc în luna ianuarie, apoi în aprilie, dar a primit până la urmă o șansă. Au spus că va dura câteva săptămâni pentru a analiza toate informațiile și a pronunța o decizie, să sperăm că săptămâna aceasta. Dar semnele încurajatore sunt că Halep joacă pe terenuri de hard la antrenament, fiind pregătită pentru US Open!”, a afirmat Cam Williams, gazda podcastului Tennis Talk”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]