Sold-out cu 48 de ore înainte de startul All Star Game, în Oradea Arena de 5.300 locuri! Noua sală de 30 milioane de euro va fi inaugurată miercuri seara

Sold-out cu 48 de ore înainte de startul All Star Game, în Oradea Arena de 5.300 locuri! Noua sală de 30 milioane de euro va fi inaugurată miercuri seara
  • Publicat:

Organizatorii evenimentului au anunțat că au fost vândute toate biletele pentru All Star Game masculin, de miercuri. Evenimentul va marca şi inaugurarea noii săli din oraş, Oradea Arena, cu o capacitate de 5.300 de locuri la meciuri sau 7.000 la concerte şi alte evenimente.

”Oradea Arena va găzdui peste 5000 de oameni la inaugurarea de miercuri. Abia aşteptăm All Star Game-ul şi show-ul din preajma lui! Acesta va fi asigurat de către DJ Nasa, Doc, Vlad Dobrescu şi Connect-R”, a anunţat CSM Oradea.

Biletele au costat între 20-100 de lei, în funcţie de sectorul ales în sală. Oradea Arena a costat aproximativ 30 milioane de euro, iar lucrările au început în 2019. Majoritatea fondurilor au fost asigurate prin Compania Naţională de Investiţii (circa 24 mil euro).

Sold-out cu 48 de ore înainte de startul All Star Game, în Oradea Arena de 5.300 locuri! Noua sală de 30 milioane de euro va fi inaugurată miercuri seara

All Star Game 2022 la baschet masculin va avea loc în 20 aprilie, la Oradea, iar componenţa celor două echipea, alese prin voturile fanilor, mass-media şi FRB, este:

Sud: Troy Franklin (SCMU Craiova), Tudor Gheorghe (FC Argeş), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Mladen Jeremic (Piteşti), David Vida (Voluntari), Michael Qualls (Craiova), Mihai Măciucă (Piteşti), Vlad Moldoveanu (Voluntari), Rolland Torok (Voluntari), Keith Clanton (Dinamo Bucureşti), Ousmane Barro (Voluntari), Terrell Carter (Steaua Bucureşti). Antrenori: Tudor Costescu (Piteşti), Saşa Ocokoljic (Voluntari).

Nord: Lucas Tohătan (CSU Sibiu), Patrick Richard (U BT Cluj), Kristopher Richard (CSM Oradea), Karel Guzman (Cluj), Justas Tamulis (Sibiu), Bogdan Nicolescu (Oradea), Elijah Stewart (Cluj), Garlon Green (Oradea), Lica Colceag (Cluj), Mark Ogden (Oradea), Rareş Uţă (Sibiu), Dustin Hogue (Cluj). Antrenori: Mihai Silvăşan (Cluj), Cristi Achim (Oradea).

Cum arată clasamentul în Liga Națională de baschet masculin?

SCM U Craiova a urcat pe locul cinci în clasamentul Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce a învins-o pe CS Dinamo Bucureşti cu scorul de 83-79 (20-14, 21-18, 24-24, 18-23), luni, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 15-a.

Cu 29 de secunde înainte de final, gazdele aveau un singur punct avans pe tabelă, 79-78. Hawley (1) şi Radu Vîrnă (1+1+1) au asigurat victoria echipei din Bănie.

Dinamo venea după patru victorii în ultimele cinci meciuri.

Clasament
1. ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 52 puncte (27 jocuri)
2. CSO Voluntari 52 p (29 j)
3. FC Argeş Piteşti 50 p (29 j)
4. CSM CSU Oradea 47 p (27 j)
5. SCM U Craiova 46 p (28 j)
6. CS SCM OHMA Timişoara 45 p (28 j)
7. CS Dinamo Bucureşti 43 p (29 j)
8. BC CSU Sibiu 43 p (28 j)

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×