Și fetele dau cu pumnul! Europene de box pentru juniori, prima zi a sferturilor de finală – trei medalii pentru România

Și fetele dau cu pumnul! Europene de box pentru juniori, prima zi a sferturilor de finală - trei medalii pentru România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luni au fost programate primele gale din sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box pentru juniori de la Galați. În ring au urcat și șase români, care au luptat pentru un loc în semifinale, fază în care este asigurată medalia. Trei dintre ei au coborât învingători.

Lotul feminin și-a depășit deja obiectivul la Campionatele Europene de juniori (sportivi de 15-16 ani). Pe lângă cele două medalii asigurate încă de la tragerea la sorți, Elena Alexandru (80 kg) și Mariana Mărăcine (+80 kg), echipa antrenată de Adrian Lăcătuș și Constantin Gălbenușe a punctat luni prin Mihaela Cristina Ciobanu (57 kg) și Beatrice Melania Moldovan (70 kg). Ambele au întâlnit adversare din Irlanda, puternice și ambițioase, însă n-au ținut cont de faima acestora. În ring a fost o adevărată bătălie, din care româncele au ieșit câștigătoare. În semifinale, joi, Beatrice Moldovan o va întâlni pe poloneza Zofia Stachowiak, iar Cristina Ciobanu va încrucișa mănușile cu englezoaica Sacha Hickey.

La masculin, din trei români, unul a mers mai departe. Cosmin Daniel Hermeziu (categoria 70 kg) s-a impus la puncte, cu o decizie unanimă, în meciul cu finlandezul Sam Morvati. Băcăuanul a impresionat prin spiritul său combativ și prin faptul că nu a făcut nici măcar un pas în spate. Timp de șase minute (trei reprize a câte două minute) și-a pus adversarul sub o presiune continuă. Hermeziu a obținut a treia victorie la europene și se pregătește de un meci extrem de dificil în semifinale, cu bulgarul William Rosenov Cholov.

Cosmin Daniel Hermeziu, alături de antrenorii de la lotul național de juniori

Unul dintre cele mai frumoase meciuri ale galei a fost cel dintre românul Samuel Gabriel Roman și ucraineanul Viaceslav Bryhadenko, la categoria 57 kg. Băimăreanul antrenat la club de Claudiu Râșco a făcut un meci foarte bun. A stat bine în ring, cu o postură frumoasă, și a punctat eficient cu brațul din față. La final, trei arbitri l-au văzut învingător pe ucrainean, iar doi pe român, deși la fel de bine scorul putea fi inversat. Samuel Roman este un sportiv de viitor, în care boxul românesc merită să investească.

Al treilea component al lotului masculin care a boxat luni a fost Marco Antonio Manea (52 kg). Boxerul de la CSM Călărași și-a găsit mai greu ritmul și soluțiile în meciul cu Isa Akram (Scoția). Finalul a fost bun, cu o ultimă repriză pe care a dominat-o, însă l-a costat impresia din startul meciului.

Marți, în cea de a doua zi a sferturilor de finală, încă șapte români vor lupta pentru un loc în semifinale. Printre ei se va afla și vicecampionul european en titre, Adrian Florin Preda (54 kg).

Rezultate de luni, 27 mai

52kg: Marco Antonio Manea (Rou) pierde puncte (5-0) Isa Akram (Sco)

57kg: Samuel Gabriel Roman pierde puncte (3-2) Viaceslav Bryhadenko (Ucr)

70kg: Cosmin Daniel Hermeziu (Rou) câștigă puncte (5-0) Sam Morvati (Fin)

F 63kg: Loredana Andreea Marin (Rou) pierde puncte (3-2) Ani Manukyan (Ger)

F 57kg: Mihaela Cristina Ciobanu (Rou) câștigă puncte (4-1) Nicole O’Sullivan (Irl)

F 70kg: Beatrice Melania Moldovan (Rou) câștigă puncte (3-2) Trisha Shauna Doherty (Irl)

PROGRAMUL ROMÂNILOR MARȚI, 28 mai

46 kg: Cristinel Costel Măzăreanu (Rou) – Frank Warey (Anglia)

54 kg: Adrian Florin Preda (Rou) – Matvejs Prokudins (Let)

50 kg: Eusebiu Iulian Tîrzoman (Rou) – Juan Moreno Pantoja (Spa)

F 50 kg: Diana Florentina Brînză (Rou) – Julia Szeremeta (Pol)

F 54 kg: Andreea Antonela Alecu (Rou) – Aaliyah Anais Butler (Irl)

F 70 kg: Natalia Zavialova (Rus) – Elena Roberta Pantelică (Rou)

F 75 kg: Barbara Marcinowska (Pol) – Roberta Georgiana Andrei (Rou)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 FIA 2024, va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 FIA 2024, va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…