Selecționerul naționalei, sunat de președintele României: „Bun, rău, cum e, mi-a dat un imbold”

Selecționerul naționalei, sunat de președintele României: „Bun, rău, cum e, mi-a dat un imbold”
Foto: gandul.ro
  • Publicat:

Radu Voina, fostul selecționer al naționalei feminine de handbal a României, a rememorat momentul petrecut în urmă cu un deceniu și jumătate, când a fost sunat de președintele de atunci, Traian Băsescu.

S-a întâmplat înaintea meciului pentru medaliile de bronz la Campionatul European din 2010, în care România s-a impus în fața Danemarcei, scor 16-15.

Radu Voina, sunat chiar înainte de un meci istoric de către președintele Traian Băsescu

Radu Voina, fostul selecționer al naționalei feminine de handbal a României, a rememorat momentul petrecut în urmă cu un deceniu și jumătate, când a fost sunat de președintele de atunci, Traian Băsescu.

S-a întâmplat înaintea meciului pentru medaliile de bronz la Campionatul European din 2010, în care România s-a impus în fața Danemarcei, scor 16-15. Șeful de atunci al statului i-a urat succes și l-a felicitat pentru performanța obținută până în acel moment în competiție, în ciuda faptului că naționala tricoloră puterea termina turneul final european fără medalie.

„În timp ce autobuzul ne ducea la sală, am fost sunat de președintele României, de Traian Băsescu. Fusese la înmormântarea unui președinte, în Polonia. Cristi Gațu, care stătea lângă mine, mi-a spus că vrea președintele să vorbească cu mine. I-am spus: Cristi, lasă-mă cu președintele (n.r. – credea că e o glumă)…. Era o doamnă la telefon: ‘Bună ziua, domnul Voina! Sunt… o să vă sune domnul președinte, se întoarce în țară, e în mașină. A aflat că jucați pentru locul 3’.

Credeam că e o glumă, eu eram tensionat cu meciul. Apoi, sună iar telefonul și la capătul celălalt capăt al firului era președintele. L-am cunoscut după voce. Se întrerupe apelul, dar apoi sună iar. Președintele României, bun, rău, nu știu cum, să vorbești cu el, e o chestie extraordinară!

Mi-a zis: ‘Radule, indiferent ce faceți, bravo vouă! În ce domeniu ne mai luptăm noi pentru locul 3 în Europa?’. Mi-a dat un imbold! Le-am povestit fetelor, nu știu dacă lucrul ăsta a făcut ceva, dar ne-a sunat cel mai important om din România. De fapt, lupta pentru locurile 3-4 e cel mai urât! Câștigi, e minunat, pierzi, ești primul loc fără medalie și istoria te uită”, a declarat Radu Voina la sport.ro.

Cum au plâns fetele noastre până la 4 dimineață pe holurile hotelului

Radu Voina a povestit și clipele de nervi și frustrare trăite de fetele noastre după ce au pierdut în semifinale. Până la 4 dimineață au stat elevele sale pe holul hotelului și și-au plâns fiecare marea dezamăgire trăită.

Abia, abia s-au lăsat convinse să meargă în camere să doarmă, deoarece a doua zi după-amiază aveau meciul pentru medalia de bronz.

După ce am pierdut semifinala, fetele au fost dezamăgite. Ele aveau un obicei, ne adunam pe culoarul hotelului după meciuri și stăteam acolo. În noaptea de după semifinală, au stat și au plâns până la 4 dimineața. Am tot încercat să le conving să le trimit să doarmă. Abia am reușit. A doua zi, pe la ora 14:00 sau 15:00, jucam meciul pentru locul 3. Nu știu dacă și-au revenit, au avut emoții…”, a mai spus fostul selecționer al naționalei pentru sursa citată mai sus.

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×