Primul concurs, prima medalie pentru Dolniceanu: bronz la Cupa Mondială de sabie de la Madrid

Tiberiu Dolniceanu (26 de ani) a debutat excelent în concursurile oficiale din 2014. Sâmbătă, 8 februarie, sabrerul român a cucerit medalia de bronz la Cupa Mondială de la Madrid.
Primul concurs, prima medalie pentru Dolniceanu: bronz la Cupa Mondială de sabie de la Madrid

Tiberiu Dolniceanu (26 de ani) a debutat excelent în concursurile oficiale din 2014. Sâmbătă, 8 februarie, sabrerul român a cucerit medalia de bronz la Cupa Mondială de la Madrid. Favorit numărul trei, Tibi a fost calificat direct pe tabloul principal, unde i-a eliminat pe rând pe: Adrian Ramirez Acuna (Mexic), scor 15-6, în turul I; Richard Huebers (Germania), scor 15-13 în turul II; Szabo Matyas (Ungari), scor 15-11, în optimi; Nicolas Limbach (Germania), scor 15-12 în sferturi.

Din păcate, în semifinale, românul a cedat cu 13-15 în fața sud-coreeanului Kim Junghwan. Tot pe tabloul principal s-a aflat și Alin Badea, care a fost eliminat încă din turul I după 11-15 cu italianul Marco Ciari.

Duminică are loc concursul pe echipe, unde România începe drumul spre podium cu Puerto Rico, de la ora 10:00. Echipa noastră este formată din Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și Ciprian Gălățanu. Antrenorul sabrerilor este Mihai Covaliu.

Brânză a fost stopată în optimi la Leipzig

În paralel cu concursul de la Madrid, în Germania, la Leipzig, are loc Cupa Mondială la spadă fete. Aici, România avut trei fete pe tabloul principal. Maria Udrea și Simona Pop au fost stopate în turul II, iar Ana Maria Brânză a pierdut în optimi după următorul parcurs: 7-6 cu  Xiang Yixuan (China) în turul I, 15-11 cu Simona Pop (România) în turul II și 12-13 cu Sun Yihwen (China).
La fel ca și la Madrid, duminică la Leipzig e concursul pe echipe, iar România e printre favorite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]