De la finalul lui septembrie, Timișoara are o nouă sală de sport, dar doar de 180 de locuri și situată la periferie.
Este a Universității Politehnice, făcută cu banii CNI, și va fi, în principal, o sală de scrimă, dar va găzdui și handbal și volei de liga secundă.
Autoritățile au făcut o conferință de prezentare a sălii vineri, dar după ce în sală au avut loc etape-satelit de Cupă Mondială de floretă, feminin și masculin, dar și după ce, de luni, acolo s-a ținut Cupa României la aceeași armă.
Șantierul propriu-zis al sălii a durat doi ani de zile, destul de mult pentru o construcție relativ simplă, iar banii au venit de la Compania Națională de Investiții.
A costat în jur de 13,7 milioane de lei. Podeaua actuală va mai avea un strat adăugat, pentru o optimizare în vederea antrenamentelor și meciurilor de handbal și volei de liga secundă, căci CSU Poli are secții de masculin la sportul cu mingea mică și feminin la fileu.
Există și panouri de baschet detașabile din tavan, dar o sală fără parchet nu poate găzdui competiții, însă, desigur, acolo vor face și ore de sport studenții facultății.
Sala este pe Aleea Ghirodei, dar pe teritoriul Timișoarei, în spatele clădirii ce era odinioară Facultatea de Hidrotehnică, mutată de foarte mulți ani în Parcul Rozelor din centrul Timișoarei. Pentru că Arhitectura nu a vrut să se mute la periferia Timișoarei a și apărut oportunitatea de a face sala.
„Am ajuns la concluzia ca acest spațiu să pentru Facultatea de Arhitectură, după ce Hidrotehnica s-a mutat în zona centrală. Am discutat cu cei de la Arhitectură, dar ei sunt un pic mai speciali, și nu am reușit să-i convingem. Așa am decis să facem un complex cultural-sportiv aici și am început cu sala de sport. Am demarat demersurile de a obține bani, sala a fost făcută pentru scrimă”, a punctat Viorel Șerban, fostul rector UPT în perioada 2012-2020. în clădirea de la stradă a fostei facultății s-a jucat o piesă de teatru concepută pentru anul capitalei culturale.
Deși nu au reușit niciodată să termina polivalenta ajunsă la 3000 de locuri începută ca șantier în 2010 și s-au apucat și de Stadionul Știința, reprezentanții universității spun că s-au apucat și de al treilea proiect, singurul deocamdată terminat, pentru că universitatea nu a avut parte de co-finanțare la sala de scrimă.
„Politehnica a fost greul pe partea de sport, suplinind ceea ce lipsește din oraș. Nu este vina primăriei și a consiliului județean, de-a lungul timpului, atât s-a putut. Erau oportunități la momentele respective. La Știința, aveam echipa de fotbal în Liga 2 atunci când ne-am propus. Iar dacă propui și nu mai poți să faci, după nu mai primește fonduri. Eu zic că le terminăm pe toate”, a spus actualul rector, Florin Drăgan.