Irina Bulmaga (31 de ani) a devenit vicecampioană europeană la şah, după ce a pierdut finala cu Teodora Injac (Serbia).
În perioada 31 martie – 11 aprilie 2025, insula Rhodos din Grecia a găzduit Campionatul European Individual de Șah Feminin. România a fost reprezentată de patru sportive: Irina Bulmaga, Mihaela Sandu, Alessia Ciolacu și Miruna Lehaci.
La această întrecere, Irina Bulmaga a avut 11 runde pline de suspans, terminate cu o performanţă remarcabilă: 6 victorii, 4 remize şi o singură înfrângere.
Este cea mai mare performanţă a carierei pentru şahista română, dar şi cel mai bun loc ocupat de România în istoria de 25 de ani a principalei competiţii europene individuale feminine.
Irina Bulmaga, plecând din poziția 23 conform ratingului ELO, a avut un parcurs excepțional, încheind competiția pe locul al doilea și obținând medalia de argint. Această performanță este cu atât mai notabilă cu cât a depășit așteptările inițiale, demonstrând determinare și măiestrie pe parcursul celor 11 runde ale turneului.
„Rezultatul obținut de Irina Bulmaga confirmă că România are nu doar talent, ci și forța de a concura la cel mai înalt nivel al șahului european. Este o performanță remarcabilă, care inspiră întreaga noastră comunitate și validează eforturile susținute ale Federației Române de Șah în sprijinul excelenței. Felicitări, Irina – ai scris istorie pentru România!”, a declarat președintele Federației Române de Șah, Vlad Ardeleanu.
Irina Bulmaga este o jucătoare româncă de șah născută în Republica Moldova, care a obținut titlurile de mare maestru la feminin (2012)și maestru internațional (2013).
Între 2001 și 2009 a câștigat mai multe campionate de șah la junioare în Republica Moldova. A câștigat trei Campionate Mondiale de Șah Școlar în 2005, 2006 și 2007. Ulterior, ea a câștigat Campionatul de Șah feminin din Republica Moldova de două ori consecutiv.
Din 2009 Irina Bulmaga a ales să reprezinte România. Din 2012, este o prezență constantă în Top 100 cele mai bine cotate femei din lume în șah și din decembrie 2016 până acum – cea mai bună șahistă din România.