Tunurile pe All Blacks!** Vineri debutează cea mai importantă competiție din rugby

Cupa Mondială, cea mai importantă competiție din rugby, ce se desfășoară o dată la patru ani, debutează, peste numai patru zile, în Noua Zeelandă. Vineri, în meciul de deschidere, în Grupa A, All Blacks (în negru) va întâlni Tonga (ora 11:45, în direct pe Digi Sport). Partida dă startul unei competiții unde România a reușit să se califice la toate cele șapte ediții. În acest an, tricolorii fac parte din Grupa B, cu Anglia, Argentina, Scoția și Georgia.

Naționala de rugby a Noii Zeelande este un fel de Brazilia a fotbalului. Cea mai bună echipă, cu cei mai valoroși jucători, care învinge absolut tot, joacă spectaculos și adună aplauze și laude în linie. Totul, până la turneul final. Întotdeauna favorită la a deveni campioană mondială, Noua Zeelandă a clacat, inexplicabil, în sferturi sau în semifinale. Cu două excepții, finala din 1995 și titlul mondial cucerit în 1987, la ediția inaugurală. După 24 de ani, All Blacks se întorc acasă pentru a repeta istoria, o istorie care va începe și se va sfârși, exact ca în anii ’80, pe stadionul „Eden Park”, din Auckland. Cu prima șansă la titlul mondial, Noua Zeelandă este singura echipă din cele 20 care nu are niciun punct slab. Condusă senzațional din teren de duo-ul Richie McCaw-Dan Carter, cu jucători valoroși pe fiecare post, cu o grămadă puternică și mobilă, ajutată de un joc în viteză al trei­­sferturilor, o îmbinare de experiență și tinerețe, supervizate de „eternul” Graham Henry, nimeni și nimic nu poate să îi stea în cale. Asta dacă All Blacks vor reuși să facă față presiunii și avantajul terenului propriu să nu se transforme într-o capcană.

„Springboks” și „Wallabies” fac marcaj
Ca întotdeauna, Africa de Sud și Australia vor fi marile rivale în lupta pentru titlu. De departe, Australia pare cea mai în formă echipă, lucru confirmat și de câștigarea turneului celor Trei Națiuni, unde i-a învins atât pe „Springboks”, cât și pe „All Blacks”. În plus, „wallabies” se simt perfect la turneul final, având cele mai multe finale jucate, trei, două câștigându-le (1991 și 1999).

Campioană mondială en-titre, Africa de Sud este la fel de puternică ca în 2007, nu mai puțin de 18 jucători din echipa care câștiga atunci titlul regăsindu-se și acum în lot. După un turneu dezastruos în Trei Națiuni, în care a fost „Cenușăreasa” trio-ului, „Springboks” au parte de o grupă de foc, în care Samoa și Fiji pot oferi mari surprize. Puternici pe înaintare și explozivi pe treisferturi, sud-africanii au un singur punct slab: antrenorul Peter de Villiers, în repetate rânduri jucătorii spunând că nu înțeleg viziunea de joc a acestuia.

„Trandafirul” apără onoarea Europei
Singura echipă din Emisfera Nordică cu șanse reale de a urca în finală este Anglia. Finalistă la ultimele două ediții și singura campioană mondială din Europa (2003), reprezentativa „trandafirului” are toate ingredientele pentru o evoluție bună. Recunoscuți pentru grămada puternică, englezii au plusat cu o linie senzațională de treisferturi, în care se remarcă Manu Tuilagi, centrul de origine samoană de numai 20 de ani, și Chris Ashton, „aripa” responsabilă cu eseurile.

La acestea se adaugă experiența lui Jonny Wilkinson, jucătorul pe al cărui picior Anglia cucerea trofeul Webb Ellis, în 2003, dar și viziunea antrenorului Martin Johnson. Întodeauna cu o evoluție bună la Cupa Mondială, Franța trece printr-o perioadă delicată, asupra ei planând încă eșecul cu Italia, 22-21, din Turneul celor Șase Națiuni, dar și relația încordată dintre jucători și antrenorul Marc Lievremont, care a declarat în repetate rânduri că se simte „săpat” de elevii săi. Surpriza europeană ar putea-o furniza Țara Galilor, care a bătut atât Anglia, cât și Argentina în meciurile-test, fiind o echipă în plină creștere de formă.

20 dintre cele 48 de partide vor putea fi urmărite la Digi Sport (meciurile României, cele mai interesante întâlniri din grupe și din faza sferturilor de finală toate partidele)