Rugbist român, beat criță, a atacat două fete aflate într-o mașină! Este om de bază la o formație din SuperLigă

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alcoolul și sportul de performanță nu fac casă bună împreună! Cel mai probabil o simte pe pielea sa rugbistul celor de la ACS Tomitanii Constanța, Florian Ciocoiu (21 de ani), jucător pe prima scenă a rugby-ului românesc, care este acuzat de două tinere că le-ar fi atacat.

Conform Replica, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 19 spre 20 noiembrie, în comuna Valu lui Traian din Constanța, Florian Ciocoiu, dezbrăcat la bustul gol, la cele peste 120 de kilograme ale sale, și aflat într-o stare avansată de ebrietate, ar fi atacat două tinere aflate într-o mașină parcată.

Speriate de agresor, cele două fete au sunat disperate la 112, apoi au încercat să fugă. Conform declarațiilor fetelor, întâmplarea a avut loc la ora 2 dimineața, iar rugbistul nu ar fi fost provocat cu nimic.

Un rugbist din SuperLigă, acuzat de violență și distrugere!

Se pare că acesta s-a năpustit asupra mașinii, lovind-o cu putere în timp ce înjura de zor, apoi a forțat portierele fără succes.

Fetele ar fi încercat să scape de agresor, însă acesta s-ar fi poziționat pe capota mașinii pentru a nu le lăsa să plece. Apoi, Florian Ciocoiu ar fi început din nou să lovească cu pumnii și picioarele mașina, într-un val de amenințări.

Conform victimelor, se pare că rugbistul ar fi obosit la un moment dat și ar fi încetat asaltul, moment în care acestea ar fi reușit să scape.

Conform sursei citate, cele două fete nu depuseseră plângere la poliție, însă s-au declarat extrem de hotărâte să o facă, pentru a se face dreptate. Mașina în care se aflau ar fi suferit avarii considerabile după întâlnirea cu rugbistul nervos.

Florian Ciocoiu are 21 de ani și evoluează în prima ligă a rugby-ului românesc (SuperLiga), la ACS Tomitanii Constanța, aflată pe ultimul loc în SuperLigă, locul 6, cu 10 înfrângeri din tot atâtea partide disputate.

Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS România a făcut acum anunțul! Toți clienții trebuie să știe asta
Digi RCS-RDS România a făcut acum anunțul! Toți clienții trebuie să știe asta
Un poliţist care a oprit o petrecere ilegală, ameninţat cu moartea de patronul localului: „De faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’!” AUDIO
Un poliţist care a oprit o petrecere ilegală, ameninţat cu moartea de patronul localului: „De faţă cu mumă-ta şi cu…
O pandemie ascunsă? Boala care ucide mult mai mulţi oameni decât se credea
O pandemie ascunsă? Boala care ucide mult mai mulţi oameni decât se credea
A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”, dar a refuzat-o
A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”,…
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!
Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
De ce Adi Minune are doar 1.50 metri înălțime, de fapt: 'Bunicul lui are ❗️
De ce Adi Minune are doar 1.50 metri înălțime, de fapt: 'Bunicul lui are ❗️
Veste uriașă pentru toată România. Marcel Ciolacu a promis. A anunțat astăzi, 6 decembrie
Veste uriașă pentru toată România. Marcel Ciolacu a promis. A anunțat astăzi, 6 decembrie
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Dieta împotriva inflamației. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Dieta împotriva inflamației. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului:
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului: "I-am cerut lui Moş Niculae un cadou"
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
Ministrul Educaţiei: 86 de cazuri pozitive în rândul elevilor, în urma testelor antigen pe bază de salivă efectuate luni
Ministrul Educaţiei: 86 de cazuri pozitive în rândul elevilor, în urma testelor antigen pe bază de salivă efectuate luni
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
Ion Ţiriac, în prim-planul presei mondiale: A vândut turneul de la Madrid unei companii uriaşe
Ion Ţiriac, în prim-planul presei mondiale: A vândut turneul de la Madrid unei companii uriaşe
O insulă de vis unde să evadezi de iarnă. E o adevărată bijuterie, cunoscută şi apreciată încă din antichitate
O insulă de vis unde să evadezi de iarnă. E o adevărată bijuterie, cunoscută şi apreciată încă din antichitate
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Ce înțepătură îi trimite Anamaria Prodan amantei lui Laurențiu Reghecampf. Mesajul postat de sexy impresara: ''Banii impresionează femeile leneșe”
Ce înțepătură îi trimite Anamaria Prodan amantei lui Laurențiu Reghecampf. Mesajul postat de sexy impresara: ''Banii impresionează femeile leneșe”
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie