România a pierdut ultimul test înaintea participării la Cupa Mondială, 16-21 cu Tonga. Debutul „stejarilor” la turneul final este pe 23 septembrie, la Londra, cu Franța

România a pierdut ultimul test înaintea participării la Cupa Mondială, 16-21 cu Tonga. Debutul "stejarilor" la turneul final este pe 23 septembrie, la Londra, cu Franța

Naționala de rugby a României a susținut, sâmbătă seara, ultimul test înaintea participării la Cupa Mondială de rugby (18 septembrie – 1 noiembrie) din Anglia. „Stejarii” au primit pe teren propriu vizita selecționatei Tonga, o echipă destul de redutabilă pe plan mondial. Partida s-a desfășurat pe Stadionul „Arcul de Triumf” și a fost câștigată de oaspeți cu 21-16.

Tonga a deschis scorul printr-un eseu de penalizare, într-un moment în care tricolorii evolua cu un om mai puțin, ca urmare a faptului că Popârlan a văzut cartonașul galben (minutul 14). Vlaicu a reușit să reducă apoi din diferență, de la 0-7 la 6-7 prin două lovituri de pedeapsă, însă spre sfârșitul primei părți tot Tonga a avut ultima reacție, care a înscris prin Morath, tot dintr-o lovitură de penalitate. Astfel, după primele 40 de minute, oaspeții au intrat la cabine în avantaj cu 10-6.

În partea secundă, România a început să-și domine adversara cu pachetul de înaintare, a fost chiar aproape de eseu, însă pe tabelă a redus diferența dintr-o nouă lovitură de pedeapsă, prin Vlaicu. Cei care au marcat un eseu au fost tot oaspeții, care s-au desprins decisiv cu 10 minute înainte de final (21-9).

În ultimele secvențe ale partidei, „stejarii” au reușit totuși să culce balonul dincolo de linia de țintă prin Rădoi, Vlaicu a transformat apoi lovitura de care a beneficiat, astfel că rezultatul final a fost 21-16 pentru Tonga.

De remarcat faptul că în jocul de sâmbătă și-au făcut debutul în prima reprezentativă și doi jucători din Emisfera sudică, Paula Kinikinilau (originar din Tonga) și Johannes Van Heerden (Africa de Sud).

Naționala României va debuta la Cupa Mondială de rugby pe 23 sepembrie, lsa Londra, cu un supermeci împotriva Franței. „Stejarii” vor mai înfrunta în grupă selecționatele Irlandei, Canadei și Italiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania