Deși au pierdut Cupa în fața Timișoarei,** băimărenii au fost așteptați de fani la revenirea acasă

Redactor:
Daniel Lup
Deși au pierdut Cupa în fața Timișoarei,** băimărenii au fost așteptați de fani la revenirea acasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce week-end-ul trecut capitala a fost asediată de cele mai în vogă formații din recenta încheiată Superligă de Rugby, de data aceasta în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, au poposit pentru finala Cupei Romaniei, pe de o parte deținătoarea trofeului, Știința C.S.M.Baia Mare, respectiv revelația acestui an competițional, Rugby Club Municipal Timișoara.

Ambiția ambelor combatante părea să fie principalul argument al acestei finale, partiturile tehnico-tactice dar mai ales validitatea loturilor părand a fi în finalul jocului factorul determinant oglindit pe tabela de scor. Zimbrii băimăreni aveau să se confrunte cu grave probleme de lot, Ștefan Ciuntu fiind o certitudine în ceea ce privește ratarea finalei. Mai mult o parte dintre actorii trimiși în teren de cuplul Eugen Apjok – Vasile Lucaci precum Ionuț Dimofte, Csaba Gal, Mihai Macovei, Ionuț Dimofte sau Andrei Ursache au preferat practic să joace indiferent dacă în prealabil au fost diagnosticați cu fracturi sau hernie de disc.
De partea cealaltă, studenții timișoreni cu două transferuri de marcă reușite în ultimul moment, în speță Florin Vlaicu și Viorel Lucaci, dar și cu cei patru jucători din emisfera sudică, în formă de zile mari, au reușit să se impună încă din startul partidei deși primii care au deschis scorul au fost băimărenii prin Ionuț Dimofte minutul 2. Cu un joc de posesie excelent, cu cei doi centrii Lapana Makapelu respectiv Paula Kinikinilau extrem de inventivi, timișorenii au făcut practic legea în teren, scorul după primul mitan (3-24) fiind unul de-a dreptul halucinant mai ales pentru cei circa 600 de suporteri veniți de la Baia Mare.
La reluare jocul se menține în aceiași notă de dominare a timișorenilor, zimbrii reușind doar sporadic să facă față tăvălugului impus încă din start de către formația ce a terminat nesperat pe podium în această ediție a SuperLigii. Doar zece minute în intervalul minutelor 50-60 au reușit zimbrii să arate ca o forță cu care deja ne-am obișnuit, însă lipsa de efectiv a făcut practic ca actualul trofeu al Cupei Romaniei să poposească pentru un an pe malul Begăi la revelația Rugby Club Municipal Timișoara.
Rămane însă de văzut care va fi deznodămantul din Supercupa Romaniei, programată cel mai probabil undeva în primăvara anului viitor.
Însă și așa toată stima pentru învingătoarea din acest an a Cupei Romaniei, și un deosebit respect formației băimărene care a fost la doar un singur pas de adjudecarea celui de-al patrulea trofeu din tot atatea posibile.
Aseară, jucătorii băimăreni au revenit după aproape două săptămani acasă la Baia Mare, fiind primiți cu aplauze de sute de iubitorii ai sportului în Piața Revoluției.
Știința C.S.M.Baia Mare – Rugby Club Municipal Timișoara 10-32 (3-24)
Stadion: Unirea Alba Iulia
Spectatori: 6.500
Arbitrii: Salem attahal, Nicholas Datas Tapie, Alain Faldise (Franța)
Observator: Silviu Spătaru (Cluj Napoca)
Știința C.S.M.Baia Mare: 1.Cristian Bălan, 2.Andrei Rădoi, 4.Cosmin Cirțiu, 7.Mihai Macovei, 8.Marius Dănilă, 10.Ionuț Dimofte, 12.Cristian Diniș, 13.Csaba Gal, 18.Ionuț Hristache, 20.Vlad Ailenei, 21.Ioan Pop, 25.Andrei Ursache, 27.Cristian Stoica, 31.Dănuț Botezatu, 31.Ionuț Niacșu
Rezerve: 3.Vasile Barlea, 5.Silviu Suciu, 6.Sean Morrell, 16.Paul Rusu, 22.Andrei Nistor, 28.Mihai Dico, 29.Ionuț Budușan, 30.Cristian Podea
Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci
R.C.M.Timișoara: 1.Horațiu Pungea, 2.Marian Căpățană, 4.Marian Drenceanu, 5.Dorin Lazăr, 6.Viorel Lucaci, 7.Vasile Rus, 8.Andrew Pahulu, 9.Valentin Calafeteanu, 10.Florin Fantanaru, 11.Valentin Roșu, 12.Paula Kinikinilau, 13.Lapana Makapelu, 14.Valentin Lemnaru, 15.Florin Vlaicu, 24.Vasile Bălan
Rezerve: 16.Paul Borzaș, 17.Ioan Mariș, 18.Alexandru Țăruș, 19.Victor Dumitru, 20.Raul Zaibă, 21.Dorian Ciocea, 22.Cristian Bianu, 23.Laurențiu Tănase
Antrenori: Cosmin Cioriciu, Constantin Miu
Filmul meciului:
min 2 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă (3-0)
min 5 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă ratată
min 8 Vasile Rus – cartonaș galben
min 11 Mădălin Lemnaru – eseu (3-5)
min 12 Valentin Calafeteanu – transformare eseu (3-7)
min 16 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă ratată
min 26 Valentin Calafeteanu – eseu (3-12)
min 27 Valentin Calafeteanu – transformare eseu (3-14)
min 30 Florin Vlaicu – lovitură de pedeapsă ratată
min 32 Cristian Diniș – cartonaș galben
min 33 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă ratată
min 37 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă (3-17)
min 40 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă ratată
min 40+1 Mădălin Lemnaru – eseu (3-22)
min 40+1 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă (3-24)
min 42 Dorin Lazăr – eseu (3-29)
min 43 Valentin Calafeteanu – transformare eseu ratată
min 47 Lapana Makapelu – cartonaș galben
min 51 Silviu Suciu – eseu (8-29)
min 51 Ionuț Budușan – transformare eseu (10-29)
min 56 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă
min 75 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă ratată
Articol scris de Alin Boțioc
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model Playboy
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen