Baia Mare a bătut Farul** și așteaptă deplasarea de la Steaua

Misiunea zimbrilor băimăreni în confruntarea cu ocupanta locului trei Farul Constanța avea să fie una demnă de luat în seamă. Pe de o parte marinarii veneau după două sezoane ratate, plus eșecul din etapa trecută de pe teren propriu contra formației Steaua București scor 18-19
Baia Mare a bătut Farul** și așteaptă deplasarea de la Steaua

Misiunea zimbrilor băimăreni în confruntarea cu ocupanta locului
trei Farul Constanța avea să fie una demnă de luat în seamă. Pe de
o parte marinarii veneau după două sezoane ratate, plus eșecul din
etapa trecută de pe teren propriu contra formației Steaua București
scor 18-19, iar pe de altă parte față de ediția trecută de
campionat la timona echipei se află un nou tehnician în persoana
lui Cristian Brănescu, iar în lotul celor de la malul mării au
apărut în acest an nu mai puțin de nouă nume noi, șase de la
C.S.M.București plus neo-zeelandezul Derek Carpenter, probabil cel
mai valoros transfer făcut în istoria sportului cu balonul oval din
Romania.

Însă și așa ambițiile constănțenilor de a încurca liderul tocmai în
propriul fieff aveau să fie spulberate după doar șapte minute de
joc, Cristian Stoica cu un eseu respectiv Ionuț Dimofte cu o
transformare anuland practic firavul avantaj al oaspeților reușit
încă din primul minut de joc de către Florin Nicolae. Pană la pauză
cand scorul indica 22-16, gazdele au reușit să puncteze prin trei
eseuri, însă pentru a rămane în joc marinarii au încercat să
puncteze din orice poziție. După pauză, prioritatea trupei lui
Eugen Apjok a rămas în continuare adjudecarea fără probleme a
punctelor puse în joc, în economia partidei primand obținerea
punctului bonus extrem de important în configurația clasamentului.
Partida s-a încheiat cu scorul de 43-28 iar zimbrii se mențin în
fotoliul de lider, cu 29 de puncte, în timp ce constănțenii răman
cu același număr de puncte, 20.

Rămane însă de văzut sâmbăta viitoare confruntarea dintre primele
două ocupante ale podiumului, C.S.M.U.Baia Mare evoluând pe
stadionul Arcul de triumf în compania echipei Steaua București
aflată la doar două puncte de lider. În funcție de rezultatul
acesta practic se va decide formația care va încheia pe primul loc
acest prim tur al sezonului regulat

C.S.M. U Baia Mare – R.C.J.Farul Constanța 43-28
(22-16)

Arena: Lascăr Ghineț
Spectatori: 800
Arbitrii: Vlad Iordăchescu (București), Nicolae
Copil (Cluj), Bogdan Cantor (Cluj)
Observator: Gheorghe Prisăcaru (București)
Avertismente: Ionuț Botezatu (80) / Vali Motolea
(40)

C.S.M.U.Baia Mare: 25.Andrei Ursache, 2.Andrei
Rădoi (16.Paul Rusu 74), 3.Vasile Barle (1.Cristian Bălan 57), –
4.Cosmin Cirțiu (28.Mihai Dico 50), 18.Ionuț Hristache –
27.Cristian Stoica (19.Teodor Buzatu 50), 5.Marius Dănilă,
8.Constantin Ene – 20.Vlad Ailenei (30.Cristian Podea 64), 10.Ionuț
Dimofte – 21.Ionel Pop, 12.Ionel Diniș Vartic (22.Claudiu
Gavriloaia 54), 13.Csaba Gall, 15.Ionuț Botezatu – 32.Ionuț Niacșu
(11.Georgel Cătună 65)
Antrenori:Eugen Apjok, Vasile Lucaci

R.C.J.Farul Constanța:
1.Petre Zapan (17.Cătălin Graur
68), 2.Otar Turashvili, 4.Onal Agiacai, 5.Cristian Munteanu, 6.Vali
Motolea, 7.Alexandru Mitu (19.Daniel Carpo 40), 8.Alexandru Vîlcu,
9.Valentin Ivan (16.Cornel Cornei 72), 10.Eugene Jantjies,
11.Marian Apostol, 12.Derek Carpenter, 13.Constantin Gheară
(18.Florin Sasu 56), 14.Ionuț Puișoru (23.Vanutu Megrat 46),
15.Florin Nicolae
Antrenor: Cristian Brănescu

Filmul meciului
min 1 Florin Nicolae – lovitură de pedeapsă (0-3)
min 7 Cristian Stoica – eseu (5-3)
min 8 Ionuț Dimofte – transformare eseu (7-3)
min 13 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă (10-3)
min 18 Florin Nicolae – lovitură de pedeapsă (10-6)
min 23 Florin Nicolae – lovitură de pedeapsă (10-9)
min 25 Ionuț Botezatu – eseu (15-9)
min 26 Ionuț Dimofte – transformare eseu ratată
min 31 Constantin Ene – eseu (20-9)
min 32 Ionuț Dimofte – transformare eseu (22-9)
min 38 Derek Carpenter – eseu (22-14)
min 38 Florin Nicolae – transformare eseu (22-16)
min 40 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă ratată
min 40 Vali Motolea vede cartonașul de culoare galbenă
min 47 Constantin Ene – eseu (27-16)
min 48 Ionuț Dimofte – transformare eseu (29-16)
min 57 Vali Motolea – eseu (29-21)
min 58 Florin Nicolae – transformare eseu (29-23)
min 66 Ionuț Hristache – eseu (34-23)
min 67 Ionuț Dimofte – transformare eseu (36-23)
min 77 Csaba Gall – eseu (41-23)
min 78 Ionuț Botezatu – transformare eseu (43-23)
min 80 Ionuț Botezatu – vede cartonașul galben
min 81 Marian Apostol – eseu (43-28)
min 82 Florin Nicolae – transformare eseu ratată

Articol scris de Alin Boțioc

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro