Robertson defilează în Campionatul Regatului Unit. „Racheta” O’Sullivan, în turul trei

Robertson defilează în Campionatul Regatului Unit.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liderul mondial, australianul Neil Robertson, a obținut a doua victorie zdrobitoare de la Campionatul Marii Britanii, în fața englezului cu nume celebru, Robbie Williams, scor 6-1. Robertson a condus ostilitățile la masa de snooker, realizând al 52-lea break de peste 100 de puncte din acest sezon, în urma unei „duble” la bila neagră pentru scorul de 119. „Robbie este neexperimentat în meciurile transmise la TV și am profitat de acest lucru, practic l-am lăsat să se învingă singur.” a declarat australianul pentru BBC. În prima fază a competiției, „Mașinăria din Melbourne” îl spulberase cu scorul de 6-0 pe amatorul Dylan Mitchell, iar astăzi are din nou un meci care pare la îndemână, contând pentru runda a treia a competiției dotată cu premii totale în valoare de 700.000 de lire sterline, împotriva chinezului Li Hang, de la ora 15:15. Alături de Neil, În turul trei al turneului găzduit în York, s-a calificat și englezul Ronnie O’Sullivan, după triumful cu 6-3 împotriva compatriorului său, Adam Duffy. Campionul mondial n-a demonstrat o formă ieșită din comun, așa cum își obișnuise fanii, dar când tabela indica 3-3 a turat motoarele și n-a lăsat loc pentru dramatism în Barbican Center. „Scopul meu este acela de a câștiga un premiu în bani cât mai mare, pentru a lua o nouă pauză din snooker. Vreau să am parte de o vacanță în care să stau acasă și să mă bucur de timpul liber.” a spus Ronnie la finalul partidei. „Geniul cu tacul în mână” îl va întâlni astăzi, de la ora 15:30, pe scoțianul Marcus Campbell. Meciul va fi transmis în direct de Eurosport.

Tot ieri, au obținut succese și ceilalți favoriți ai unuia din primele trei turnee ca valoare din snookerul profesionist:

Locul doi mondial, englezul Mark Selby, l-a învins pe Tian Pengfei (China) cu 6-3. Campionul en-titre va juca în șaisprezecimi cu Stuart Carrington (Anglia), astăzi, la ora 15:15.

De asemenea, cvadruplul campion mondial, scoțianul John Higgins, a dispus de Jamie Burnett (Scoția), 6-4. Higgins va avea o misiune mult mai dificilă în turul trei, unde va evolua în compania compatriotului Stephen Maguire, astăzi, de la ora 21:00.

Judd Trump (Anglia), fost lider mondial și câștigător al Campionatului Regatului Unit în 2011, a trecut de Xiao Guodong (China), scor 6-2, procurându-și astfel biletul pentru optimi.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×