Robertson a devenit campionul Regatului Unit! A cucerit „Tripla Coroană”, acasă la Selby

Robertson a devenit campionul Regatului Unit! A cucerit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Neil Robertson (Australia) și-a apărat poziția de lider mondial, în urma victoriei din finala Campionatului Regatului Unit, obținută  în fața urmăritorului său din clasament, Mark Selby (Anglia),  scor 10-7. „Astăzi am revenit de la 6-3, iar în acel moment m-am gândit că trebuie să joc cel mai bun snooker pentru a reintra în meci. După ce l-am învins pe John Higgins în finala de la Wuxi Clasic, am zis că a fost cea mai bună evoluție a mea, dar cu siguranță că în finala din această seară am afișat cel mai bun snooker” a spus Neil la sfârșitul partidei.

Finala orgoliilor

Robertson și Selby se mai întâlniseră într-o finală istorică anul acesta, chiar la Mastersul găzduit la Alexandra Palace, cel mai important turneu invitațional din calendar, iar englezul se impunea atunci cu scorul de 10-6. Campionul en-titre, Selby, a început finala de la York în stil de mare jucător, distanțându-se la o diferență de patru jocuri, ca urmare a unei închideri spectaculoase de masă cu un break de 130 de puncte. Dar „Mașinăria din Melbourne” a replicat cu break-uri de 54, respectiv 123, pentru a ține aproape după prima sesiune, încheiată cu scorul de 5-3.  În sesiuna de seară, Robertson s-a dezlănțuit și a câștigat trei din următoarele patru jocuri, printr-o evoluție sublimă. A realizat două break-uri de peste 100 de puncte, restabilind egalitatea în Barbican Center din York. După ce australianul a bifat o serie de cinci frame-uri consecutive, conducând cu 8-6, „Rechinul” a avut o tresărire de orgoliu printr-o venire la masă încununată cu 74 de puncte. Când scorul arăta 8-7, s-a produs și momentul de cotitură al meciului: Selby a executat o lovitură decisivă la bila neagră, ultima rămasă pe masă, a ratat-o și i-a lăsat o „prăjitură” adversarului său, care a îndeplinit o simplă formalitate. Apoi, Robertson și-a adjudecat și jocul al 17-lea grație unui break de 57 de puncte, și implicit marea finală.  

„Nu meritam victoria”

„Nu meritam să câștig. Am avut multe șanse, dar nu am știut să le concretizez, iar Neil da. Dacă aș fi introdus bila neagră și aș fi egalat la opt, nu era corect. Am jucat un snooker destul de slab în această săptămână, iar faptul că am ajuns în finală e o performanță deosebită” a declarat învinsul la final, care se va consola cu un premiu în bani destul de important, 70.000 de lire pentru prezența în finală, la care se vor adăuga 59.000 de lire pentru realizarea break-ului maxim în meciul cu Ricky Walden.

Robertson, într-o galerie selectă

Prin acest succes, australianul a devenit primul jucător din afara „Insulei” care să cucerescă toate cele trei mari trofee din snookerul profesionist, respectiv: Campionatul Mondial (în 2010, scor 18-13 cu Graeme Dott), Mastersul (în 2012, scor 10-6 cu Shaun Murphy), iar acum Campionatul Marii Britanii, performanță pentru care a încasat un cec în valoare de 150.000 de lire sterline. „Să devin primul jucător din afara Marii Britanii care să câștige aceste trei mari turnee, e un sentiment fantastic.” a declarat Robertson la ceremonia de premiere. Odată cu realizarea „Triplei Coroane”, Neil a intrat într-o galerie selectă, alături de mari jucători care au mai reușit această performanță în trecut: Stephen Hendry, Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Steve Davis, Mark Williams, Alex Higgins și Terry Griffiths.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…