Reacția lui Vasile Stângă după eșecul dureros suferit de România la Campionatul Mondial și ce urmează: „Apărarea a fost șvaițer, dar putem să batem Ungaria!”. EXCLUSIV

Andrei Preotu
Reacția lui Vasile Stângă după eșecul dureros suferit de România la Campionatul Mondial și ce urmează: „Apărarea a fost șvaițer, dar putem să batem Ungaria!”. EXCLUSIV
Foto: Sport Pictures

Vasile Stângă a fost cu ochii pe naționala României în marele meci cu Danemarca și a fost dezamăgit de nivelul slab la care a fost defensiva în cel mai tare meci al echipei noastre de la această ediție a Campionatului Mondial.

După ce Danemarca ne-a bătut cu 39-31, fostul mare jucător al naționalei României crede că putem să batem Ungaria într-o veritabilă „finală” care va avea loc miercuri seara.

Vasile Stângă, concluzie după meciul României: „Mi-au plăcut Ostase și Grozav!”

Vasile Stângă a remarcat nivelul bun al echipei noastre timp de aproape 40 de minute. Apoi, apărarea a cedat complet, iar România a pierdut la opt goluri diferență, după ce n-a mai contat în atac și a luat goluri cu mare ușurință.

Fostul jucător al Stelei a remarcat jocul bun al Sorinei Grozav, însă a lăudat-o și pe Ostase. De altfel, cele două jucătoare au reușit împreună să marcheze 13 goluri cu Danemarca.

Pentru România au marcat Grozav 9 goluri, Ostase 4, Necula 4, Mihai 2, Roşu 2, Elghaoui 2, Kerekeş 2, Popa 1, Gogîrlă 1, Dumanska 1, Boiciuc 1, Skrobic 1, Seraficeanu 1.

„Am jucat bine timp de 30-40 de minute! Dar apărarea a fost șvaițer, la un nivel foarte slab. Am ratat mult, nici poarta nu ne-a ajutat, iar ele au extreme foarte bune.

Mi-a plăcut Grozav, a jucat și Ostase bine în prima repriză, dar apoi s-a stins. Poate că a fost și oboseala care s-a acumulat după meciurile de până acum”, a recunoscut Vasile Stângă, pentru ProSport.

Vasile Stângă, avertisment pentru fetele României: „Nici cu Elveția nu ne va fi ușor!”

Deja calificată înaintea meciului cu Danemarca, România nu mai are voie să facă vreun pas greșit în tentativa de a trece mai departe.

Miercuri, România va avea parte de un meci capital în fața Ungariei, iar apoi urmează meciurile cu Elveția și Senegal, în care fetele noastre sunt favorite.

Deocamdată, Vasile Stângă se gândește deja la partida cu Ungaria, care e și ea favorită în fața României.

Totuși, Danemarca este la un nivel mult mai ridicat, iar jocul mai lent al adversarei noastre de miercuri ar putea să fie în avantajul nostru.

„Acum, suntem obligați să batem Ungaria, pentru că ele intră cu 4 puncte spre deosebire de echipa noastră. Sper să batem miercuri, dar va fi foarte greu cu Ungaria”, a punctat fostul mare handbalist. „Nici cu Elveția nu ne va fi ușor”, a fost avertismentul lui Vasile Stângă.

În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania