Premieră națională la Râșnov:** primul concurs de sărituri cu schiurile din România desfășurat pe o trambulină de 90 de metri FOTO

O premieră absolută s-a consumat la noi în țară azi, începând cu ora 14:00, la Râșnov. Astfel, în orășelul de lângă Brașov a avut loc prima competiție de sărituri cu schiurile desfășurată pe o trambulină de 90 de metri. Întrecerea face parte dintr-o simulare pentru FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European), care va avea loc în Râșnov și Poiana Brașov între 17 și 22 ianuarie. Concursul la care au luat parte numai săritori sub 18 ani se va încheia mâine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]