Premieră în judoul românesc. Pentru prima dată s-au acordat la Naționale și premii în bani. Uriașul Daniel Natea a fost vedeta competiției

Autor: Andru Nenciu Publicat: 08 Mar. 2017, 14:26 Actualizat: 08 Mar. 2017, 14:27 Alte Sporturi

Daniel Natea, cel mai bun judokan al României, a fost numărul I la Campionatele Naționale de Judo dedicate seniorilor, scrie sibiu100.ro.

În Sala Sporturilor din Cluj Napoca, uriașul român s-a impus la categoria +100 de kilograme și la categoria Open. Evenimentul a fost transmis în direct pe Realitatea TV. A fost cea mai importantă competiție de judo organizată vreodată pe plan național. Au participat peste 500 de sportivi, de la cele mai bune cluburi din țară. Pentru prima oară, s-au acordat și premii în bani, în valoare de 100 000 de lei. Învingătorii au fost răsplătiți cu 2000 de lei, ocupanții locului doi cu 1000, iar medaliații cu bronz, cu 500, mai scrie sursa citată. Noua vicepreședintă a Federației Române de Judo, Alina Dumitru s-a arătat încrezătoare în ceea ce privește viitorul acestui sport. „Am avut sportivi care au luptat foarte bine. Viitorul sună bine. Sperăm să meargă ei în continuare, să își dorească să ajungă la Jocurile Olimpice și să cucerească o medalie olimpică”, a declarat campioană olimpică de la Beijing pentru sibiu100.ro.

Autor: Andru Nenciu Publicat: 08 Mar. 2017, 14:26 Actualizat: 08 Mar. 2017, 14:27 Alte Sporturi
Pe aceeași temă
EXCLUSIV. Paparazzeala anului în România. S-a îmbătat și a fost scoasă pe brațe din club. Ce a urmat e ireal

Iranul a spânzurat cadavrul unei femei care a murit aşteptându-şi rândul la execuţie

VIDEO Protest cu fumigene, la Palatul Cotroceni. Sindicaliştii din poliţie se ceartă şi se îmbrâncesc cu jandarmii

‘Bestiile’ Mbappe si Haaland, intr-un top de SENZATIE! Clasamentul in care starul lui PSG il domina CLAR pe Haaland

Simona Halep s-a vaccinat anti-COVID. Care dintre cele trei vaccinuri le-a primit sportiva

Uluitor! Unde lucrează acum Victor Ponta. Cine îl ajută cu banii

Germania trimite o undă de șoc în toată Europa. Lovitură uriașă în plină pandemie

OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge:
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Ce salariu are Nicușor Dan.  Cât câștigă în fiecare lună la Primăria Capitalei

O descoperire făcută în nordul SIBERIEI schimbă total istoria: „Cu siguranță este REUȘITA secolului. Trebuie rescris tto ce se știa!”
O descoperire făcută în nordul SIBERIEI schimbă total istoria: „Cu siguranță este REUȘITA secolului. Trebuie rescris ...
O adolescentă, jucătoare de CoD, a cunoscut pe net un băiat. A urmat ceva terifiant după ce a ajuns acasă la el

A MURIT. Doliu la Pro TV
A MURIT. Doliu la Pro TV
Cosmin Olăroiu, cel mai dulce șomaj. Motivul pentru care refuză ofertele, e vorba de bani mulți

Dezvoltatorii imobiliari se revoltă. ”Este un DEZASTRU”

Motivul surprinzător pentru care ejaculezi prea devreme. 20 de cauze ale ejaculării premature

Senatoarea Diana Şoşoacă a UIMIT internetul cu mașina sa

De ce crede „cel mai bun șef din lume”, Dan Price, că donațiile lui Bill Gates sau Jeff Bezos sunt o „înșelătorie de PR”

Celebrul Canal Bucureşti-Dunăre este iar în atenţia autorităţilor. Visul neîndeplinit al lui Ceauşescu, subiectul unei licitaţii publice
Celebrul Canal Bucureşti-Dunăre este iar în atenţia autorităţilor. Visul neîndeplinit al lui Ceauşescu, subiectul ...
BANCUL ZILEI – Partidă matinală pe masa din bucătărie

Cum s-a petrecut accidentul în care a fost implicat Tiger Woods. Singurul motiv pentru care a scăpat cu viaţă VIDEO

Ţara care a devenit un paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
Ţara care a devenit un paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ...
XXX! Vedetele din România care au rămas dezbrăcate în public! Imagini IREALE!

Hyundai stinge lumina la Volkswagen cu mașina asta. Germanii se întorc la planșeta de proiectare

FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice și silicoane!

FOTO. Bianca Drăgușanu, imagini interzise, pe plajă! Și-a etalat formele tunate într-un costum de baie aproape inexistent

Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu micuțul?