Povestea bronzului cu diplomă de argint

Ploaia rece și zâmbetele calde ale apropiaților l-au purtat pe
brațe pe Răzvan Florea, în ziua a doua a Naționaleleor de la
București, spre ultimul titlu de campion al României, cel din
sprintul final de la 100 m spate (56’57).

Aplauzele și felicitările par a nu fi suficiente, într-o arenă în
care și cel mai neînsemnat loc a fost ocupat. Răzvan e puțin
stânjenit, ca un artist ce tremură de emoții la fiecare
reprezentație în fața fanilor săi, iar acum, în apropierea căderii
cortinei, omul care înoată și la concursuri de salvamari cu probe
prin diferite petice de mare sau ocean, își ia băiețelul, Tudor,
strâns în brațe și îi fură un sărut soției sale Oana.

Venită pe fugă din Constanța, așa cum a făcut-o de zeci de ori –
aproape la Atena sau peste mări și țări la Melbourne – femeia din
spatele victoriilor lui Răzvan răspunde rugăminții ProSport de a
istorisi un epidod neștiut din cariera „Căpitanului”. Optează chiar
pentru unicul moment în care natația masculină românească a bifat o
medalie olimpică. „La Atena eram cu viitoarea soacră, am izbucnit
în lacrimi și am căzut, iar un voluntar a crezut că mi s-a făcut
rău. Răzvan mă pregătise înainte de cursă cu un sec: «eu n-am cum
să iau medalie». Ce a urmat știți! Dar care au fost dedesubturile?
Nimeni nu știe că Răzvan are acasă medalia de bronz, dar diploma
de…argint! Cu locul 2! Pentru că celebrul Aaron Peirsol,
câștigătorul, fusese inițial descalificat pentru bătaie de picioare
nepermisă. A depus contestație, în timp ce organizatorii marcau
diplomele, și a câștigat. Așa a rămas Răzvan cu bronzul și cu
diploma de argint”. Cu ce am rămas noi? Puști de 16 ani, adversarii
de ieri ai lui Răzvan se uită admirativ după idolul lor. Poate îl
vor urma…

După bronzul de la Atena,
Oana i-a făcut cadou lui Răzvan un cub format din poze și articole
apărute în presa vremii