Ponor, calificată în finala de la bârnă la Cupa Mondială de la Doha. Cătălina a ratat la sol. Drăgulescu luptă pentru medalii la aparatele favorite

Ponor, calificată în finala de la bârnă la Cupa Mondială de la Doha. Cătălina a ratat la sol. Drăgulescu luptă pentru medalii la aparatele favorite

Cătălina Ponor a intrat astăzi în focurile concursului de Cupă Mondială de la Doha (Qatar),  a doua etapă de verificare în vederea Campionatelor Europene de la Cluj Napoca (19-23 aprilie). Cu titlurile olimpice în palmares și cu victoriile de la Cupa Mondială de la Baku, de săptămâna trecută, românca a fost cotată drept una dintre vedetele competiției. Cătălina a fost înscrisă la cele două probe favorite, însă doar la una a reușit să intre în finală. Ponor a obținut a doua notă din concurs la bârnă, 13.766 (5.700+8.066). Cătălina și-a făcut exercițiul, dar nu i-au fost punctate toate elementele. La bârnă, ea a fost întrecută doar de chinezoaica Liu Tingting, cu 13.933.

La sol, Ponor s-a clasat abia pe poziția a 11-a, cu 11.963 (4.800+7.166). Gimnasta antrenată de Matei Stănei a ratat una dintre linii, astfel că nu a avut nicio șansă la lupta pentru medalii.

Mai îngrijorătoare a fost însă evoluția Oliviei Cîmpian. La 16 ani și la primul an de seniorat, micuța gimnastă aflată pe lista de europene nu și-a putut stăpâni emoțiile și a ratat la toate aparatele: locul 12 la bârnă (11.833), locul 14 la bârnă (11.800). Dacă nu ar fi căzut la bârnă ar fi prins finala, unde ultima notă de accedere a fost 12.633.

La masculin, Marian Drăgulescu s-a mai calificat într-o finală. După cea de la sol, stelistul și-a asigurat astăzi prezența și la sărituri, cu a patra medie: 14,366 (5.600+8.966=14.566 / 5.000+9.166=14.166).

Finalele sunt programate vineri și sâmbătă. Drăgulescu va concura vineri la sol și sâmbătă la sărituri. Ponor va intra și ea sâmbătă în finala de la bârnă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania